10 MILIOANE DE SISTEME COMMON-RAIL PENTRU AUTOVEHICULELE COMERCIALE

Anul acesta, Bosch sărbătoreşte producerea sistemului common-rail pentru autovehiculele comerciale (CRSN) cu numărul 10 milioane. Cifrele de producţie înregistrate în ultimii ani dovedesc dezvoltarea rapidă a acestei tehnologii, ce asigură eficienţă sporită şi emisii reduse: după lansarea CRSN1 în 1999, până la sfârşitul anului 2003 fuseseră deja produse un milion de unităţi. În prezent, Bosch poate sărbători un alt moment important în ceea ce priveşte producţia – anul acesta a ieşit de pe linia de producţie sistemul cu numărul 10 milioane. Primul sistem common-rail Bosch pentru autovehiculele comerciale (CRSN1) a fost lansat în 1999, în cadrul autovehiculelor de tonaj mic Iveco (Turbo Daily). La scurt timp a urmat primul sistem pentru autovehiculele de mare tonaj, în cadrul Renault, ce asigura o presiune de injecţie de 1.400 bar. În 2001, sistemul optimizat de 1.600 bar a fost lansat în Statele Unite ale Americii, pentru camionete.