SECRETELE PRADATORILOR

Joel Lambert, fost membru al trupelor speciale SEAL și aventurier neînfricat, revine în noua serie Secretele prădătorilor cu Joel Lambert, care urmărește patru dintre cei mai periculoși prădători din lume – leul, ursul polar, rechinul alb şi hiena.

Apropiindu-se incredibil de mult de aceste animale, Joel cercetează amănunțit puterea și măiestria incredibilă a acestor adevărate mașinării ucigașe. Colaborând cu experți de top în domeniu, Joel este uimit de capacitățile incredibile ale unor asemenea vânători feroce și totodată află ”pe pielea lui” ce înseamnă să fii vânat. Emisiunea a avut premiera duminică, pe 8 octombrie, de la ora 22:00.

Pornind într-o misiune cum nu a mai avut până acum, Joel se întâlnește cu lei, urși polari, mari rechini albi și hiene, fiecare într-un alt loc din sălbăticie, căci este hotărât să admire acești prădători în habitatul lor natural. Joel și experții care îl însoțesc se instalează într-un ”pod”, un laborator mobil special conceput sub forma unei capsule de policarbonat ranforsată. Străbătând sălbăticia plină de pericole, ei urmăresc strategia, forța și ferocitatea fiecărei specii, ajungând să înțeleagă mai bine capacitățile și calitățile lor unice, dar în același timp realizând și ce trăiesc animalele care le cad pradă. Aflat în stația lui specială de observație, Joel studiază forța, finețea senzorială și inteligența acestor prădători, pe care îi supune mai multor teste fizice și mentale.

Filmată în Zambia, Svalbard și Africa de Sud, seria se aventurează cu fiecare episod într-un alt decor sălbatic, în care Joel și cercetătorii descoperă ce atribute transformă aceste făpturi în prădătorii supremi ai habitatului lor natural. Combinând tehnologii de filmare de înaltă performanță cu astfel de experiențe primare, Secretele prădătorilor cu Joel Lambert prezintă aceste făpturi așa cum nu au mai fost văzute vreodată.

EPISODUL 1 – LEI

În estul îndepărtat al Zambiei, Joel Lambert pleacă să caute cei mai mari prădători ai Africii: leii. Și-a adus cu el un laborator mobil unic, denumit ”pod”, și trebuie să se apropie de un grup de lei, suficient cât să îi poată urmări în detaliu, testându-le capacitatea de a vedea în întuneric. Cea mai bună cameră cu senzori termici din lume îl ajută pe Joel să surprindă prădătorii într-o filmare nocturnă cu detalii spectaculoase, dar el își folosește ulterior pregătirea militară ca să-i urmărească și pe timp de zi.

Într-o noapte incredibilă, leoaicele sfâșie dispozitivul rezistent cu care pod-ul le măsoară forța mușcăturii, iar un mascul masiv încearcă prin mai multe metode să pătrundă în interiorul acestui laborator mobil. În plus, când apare o turmă de bivoli, Joel se convinge de măiestria cu care vânează acești prădători.

EPISODUL 2 – URȘI POLARI

Însoțit de Trude Mostue, un norvegian medic veterinar și expert în zona polară, Joel Lambert, fost membru al trupelor speciale SEAL ale Marinei SUA, străbate regiunea arctică pentru a studia cel mai mare prădător de uscat din lume: ursul polar. Cei doi urcă la bordul unui spărgător de gheață de 300 de tone, ”Havsel”, și pornesc spre nord printr-o mare de gheață, sub lumina neîntreruptă a zilelor polare. Se întâlnesc cu un mascul impunător de urs polar, apoi cu o mamă cu doi pui, dar în ambele cazuri gheața e prea subțire ca să susțină laboratorul lor special, care cântărește 500 kg. În final reușesc totuși să-l instaleze și să studieze cele mai importante adaptări la mediu ale ursului polar – însă la un moment dat marea de gheață de sub picioarele lor riscă să le fie fatală.

PREDATORS UP CLOSE
PREDATORS UP CLOSE

EPISODUL 3 – MARII RECHINI ALBI

În apele agitate ale Atlanticului de Sud, mai jos de Cape Town, fostul membru al trupelor speciale SEAL Joel Lambert înfruntă cel mai temut prădător din apele oceanului: marele rechin alb. Laboratorul lui special de uscat este modificat astfel încât să poată fi folosit și în larg, dar procesul este dificil și riscant. În timp ce echipa face ultimele retușuri, Lambert are ocazia să admire cea mai spectaculoasă formă de vânătoare a acestor prădători formidabili: un mare rechin alb de 2-3 tone țâșnește din apă cu o viteză de 40 km/h ca să prindă foci tinere, în Golful False. Cu ajutorul unui accelerometru, Joel evaluează impactul forței aplicate prin acest salt, apoi plonjează el însuși în adâncurile pline de rechini ca să testeze pod-ul.

EPISODUL 4 – HIENE

Fostul membru al trupelor speciale SEAL ale Marinei SUA, Joel Lambert, ajunge în Zambia ca să studieze cel mai de succes prădător din Africa: hiena pătată. El află că aceste animale sunt neobișnuite în multe privințe: au o organizare socială clară, dominată de femele, nu de masculi, și sunt singurele animale din lume capabile să despice un os dintr-o mușcătură. Lângă tabăra lui Joel acționează un clan de hiene, care se fac auzite în apa râului și apoi sunt surprinse în bucătăria de campanie cu ajutorul unor capcane dotate cu camere de filmat. Joel își instalează pod-ul, un laborator mobil special conceput, care îi permite să observe de la mică distanță prădători periculoși. Folosind înregistrări cu țipete de hienă și o cutie solidă, el evaluează trăsătura principală a hienei: inteligența.