AARON KAUFMAN, GENIUL MECANICII, SE INTOARCE PE DISCOVERY CHANNEL CU PROPRIUL SHOW TV

Devenit celebru alături de Richard Rawlings și proiectele lor spectaculoase din seria „Mașini nervoase” (Shifting Gears), Aaron Kaufman, geniul mecanicii, se întoarce la Discovery Channel cu propria emisiune unde el dă tonul de data aceasta: „Aaron Kaufman, geniul mecanicii”.

Supranumit și „minunea cu barbă”, Aaron a lăsat în urmă viața de la Gas Monkey Garage pentru propriul său atelier, Arclight Fabrication, unde vrea să construiască doar mașini capabile de performanțe extreme. În noua emisiune, Aaron forțează limitele designului tehnic, își extinde abilitățile de proiectare și își testează vehiculele în cele mai extreme condiții pentru a dovedi cât de departe poate merge pasiunea pentru mașini.  Pasiunea lui? Camioanele și tot ce atinge performanța pe roți.

Ce e nou?

Proiecte extreme testate până la limita distrugerii, design și performanță pentru vehicule capabile să traverseze orice tip de teren și o echipă care visează și trăiește ca să testeze limitele fiecărui proiect. Josh Freeman, Jonathan Rodriquez, Jason Boowman, Jeremy Webster și Jonathan Mansour aduc fiecare câte o calitate unicat în echipă și vor lucra cot la cot cu Aaron pentru a depăși barierele personalizării auto. Scopul final: să testeze fiecare vehicul în unele dintre cele mai dure condiții din lumea auto.

Primul proiect?

Aaron începe seria proiectelor sale unicat cu transformarea unui vehicul Scout International într-unul dintre cele mai puternice camioane Ultra 4k concepute vreodată. Obiectivul: un gigant pe patru roți care să poată circula pe șosele, dar și pe teren accidentat și care să intre în cea mai dură cursă de o zi din lume – King of Hammers. Aaron își asumă toate riscurile, chiar și ca mașina să ajungă înapoi în atelier ca o grămadă de fiare contorsionate.