Totul pornește, în esență, de la o idee, iar aceasta apare de obicei în urma unor necesități de diverse naturi. Acestea pot lua forma unor necesități imediate, dar și unele mai îndepărtate, având totuși un numitor comun – mediul înconjurător, în alte cuvinte toți factorii de influență pro, dar și...
Există o tendință de repetitivitate destul de evidentă pretutindeni, o ciclicitate fixă, care pornește din natură și se reflectă printr-o influență invizibilă nouă, dar independentă, în viața de zi cu zi. Având o influență atât de accentuată asupra noastră, direcționează practic și modul în care trăim și, de ce nu,...
Există, în mod incontestabil, un set de legi fundamentale pretutindeni valabile pentru noi toți. Atunci când apeși întrerupătorul din cameră, se aprinde becul și camera este luminată sau când pornești mașina, un set de procese se întâmplă mereu în același mod calculat, iar oricine poate conduce acea mașină. Universul a...
Atunci când privim un obiect, oricare ar fi acesta, nu facem decât să vedem imaginea lui per ansamblu, una din dimensiunile sale multiple. Dacă ar fi să pătrundem mai adânc în componența sa, am vedea că există un număr finit de elemente, de dimensiuni mai reduse, care compun acel obiect,...
Nu sunt puține momentele în care am putea spune că totul pare similar cu un film science-fiction. Bineînțeles, există și tradiționalele inserții tragice, dar și cele comice pe alocuri. Aceasta pare a fi era tehnologiilor, în combinație cu o eră a informațiilor, în care existăm de ceva vreme. Dar ce...


