Echipamente ”vitale” şi de înaltă precizie pentru domenii specializate (industria automobilelor, de construcţii navale sau aerospaţială, telecomunicaţii, inginerie, tehnologii avansate care pun accentul pe calitate, accesorii, materiale şi produse la cel mai înalt nivel vor fi prezentate la Demo Metal 2013 – unicul eveniment din Romania dedicat industriei de prelucrare a metalelor. Acesta va avea loc între 24 şi 27 aprilie, la Romaero Băneasa, Bucureşti.
La Demo Metal, vor avea loc prezentări ale celor mai noi echipamente şi tehnologii, iar eficienţa acestora va putea fi analizată atent, în cadrul demonstraţiilor tehnice. Vizitatorii specialişti vor avea ocazia de a compara cele mai bune oferte ale producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de maşini unelte pentru prelucrări prin aşchiere, prelucrarea tablelor, echipamente de debitat, roboţi, scule şi accesorii, materii prime şi semifabricate, software industrial.