Numărul automobilelor crește constant, industria auto continuă să evolueze și odată cu ea și nevoile șoferilor. Un lucru este clar: toată tehnologia din spatele unui automobil trebuie să țină pasul cu această evoluție. Produsele de fricțiune, o parte importantă a sistemului de siguranță, sunt împinse în mod constant la limită pentru a se adapta, în special în ceea ce privește performanța la frânare și confortul la volan.
Această evoluție nu este una doar la nivel tehnic, ci și la nivelul impactului pe care produsele folosite îl au asupra mediului. TMD Friction, un important producător de soluții de frânare și furnizor global de echipamente originale (O.E), aduce în discuție modul în care se adaptează industria frânării și modul în care, în companie, produsele și procesele se schimbă constant pentru a se reduce amprenta de carbon, precum și crearea de noi direcții pentru îmbunătățirea proactivă și independentă a reglementărilor din această zonă.
Producătorul de plăcuțe de frână a vrut să facă un pas înaintea legislației și să se adapteze din timp pentru cerințele viitorului, astfel a introdus la nivel global o serie de măsuri care diminuează impactul pe care procesele de producție și produsul final îl au asupra mediului.
Reducerea cuprului din materialele de fricțiune
Un domeniu special în care producătorii de materiale de fricțiune au trebuit să-și adapteze produsele și procesele pentru a reduce impactul asupra mediului este utilizarea cuprului în mixtul plăcuțelor de frână. Cuprul a fost o componentă vitală în formulele de fricțiune, cu toate acestea, impactul său asupra mediului a fost examinat în ultimii ani din cauza depunerilor de cupru lăsate pe drum, ca urmare a uzurii plăcuțelor de frână. Aceste micro particule pot fi dăunătoare pentru unele animale sălbatice.
Sustenabilitatea este un subiect important în industria auto și, ca rezultat, există un număr tot mai mare de reglementări guvernamentale cu privire la utilizarea materiilor prime speciale. Conform legislației SUA, din anul 2025, cuprul nu va mai fi permis ca o componentă a plăcuțelor și garniturilor de frână din SUA. Acest lucru a dus la necesitatea ca industria frânării să găsească noi formule care să fie cel puțin la fel de eficiente din punct de vedere al performanței, dar mai prietenoase cu mediul.
TMD Friction nu se angajează doar să dezvolte unele dintre cele mai avansate tehnologii de fricțiune, ci și să deschidă drumul în industrie prin dezvoltarea de soluții mai curate și mai durabile, inclusiv reducerea cuprului din plăcuțele de frână.
Formulele de fricțiune fără cupru
De mulți ani, portofoliul de formule de fricțiune dezvoltat de TMD Friction a fost considerat pe scară largă ca fiind unul dintre cele mai bune din industria auto. Constant, laboratoarele companiei evaluează mai mult de 200 de „ingrediente” diferite pentru a vedea dacă posedă proprietăți care vor duce la crearea unor formule noi și avansate. Așadar, TMD Friction a început să dezvolte materiale de fricțiune fără cupru cu mult timp în urmă și în 2013 a fost primul producător de soluții de frânare care a obținut aprobarea pentru un material de fricțiune fără cupru în componentele OE al unui vehicul german de înaltă performanță – modelele BMW M3 și M4.
O mare parte din gama aftermarket a fost adaptată astfel încât să nu mai conțină cupru, ceea ce înseamnă că mai mult de 95% din volumul vânzărilor de plăcuțe de frână pentru autoturisme nu conțin cupru. În schimb, trebuie înlocuit cu un amestec de materiale complet nou, ceea ce înseamnă că fiecare amestec de materii prime necesită o soluție proprie pentru înlocuirea cuprului. Mai presus de toate, dezvoltarea formulelor fără cupru este o provocare „termică”, deoarece este necesară suplinirea bunei conductivități termice a cuprului.