Domeniul închirierilor, în general, este foarte solicitant, atât pentru echipamente cât şi pentru companiile care îşi desfăşoară activitatea, fiind necesară o pregătire cel puţin asemănătoare cu echipamentele închiriate. Pe lângă calităţi precum flexibilitatea ori robusteţea, echipamentele trebuie să fie durabile, să reziste condiţiilor grele, şi să posede un grad de mobilitate ridicat. Companiile care au cel mai mult de câştigat din urma închirierilor sunt cele care pot răspunde în mod prompt celor mai multe cerinţe din partea clienţilor.
Începând cu luna Mai 2013, importator şi distribuitor în România pentru SDMO este compania B.T. Best Tools Company din Bucureşti. Aceasta a fost înfiinţată în anul 2006, începându-şi activitatea prin distribuirea echipamentelor de curăţenie din gama mică precum: aspiratoare profesionale, maşini de spălat pardoseli şi maşini de măturat. În timp, gama de echipamente a fost diversificată, dezvoltând trei divizii separate. Prima divizie se ocupă acum în continuare de vânzarea echipamentelor de curăţenie şi echipamentelor de salubrizare, a doua de grupuri electrogene iar a treia o reprezintă partea de reprezentare şi distribuţie a echipamentelor de construcţii.
Fondată în anul 1966, compania SDMO Industries reprezintă astăzi unul dintre cei mai puternici jucători la nivel mondial în piaţa grupurilor electrogene. Înfiinţată în oraşul Brest din Franţa, unde are încă sediul, deţine trei fabrici cu o suprafaţă totală de peste 31.000 mp. SDMO proiectează, produce şi instalează grupuri electrogene cu puteri pornind de la 1 la 3.300 kVA. În plus, datorită experienţei îndelungate din acest domeniu, există chiar şi un departament special în cadrul companiei care se ocupă cu proiectarea personalizată a centralelor electrice. Această experienţă tehnologică în combinaţie cu procedurile de fabricaţie high-tech redau companiei SDMO competenţele necesare pentru a produce echipamente ce pot fi folosite într-o multitudine de sectoare.
SDMO deţine la nivel global o reţea de distribuţie prezentă în peste 180 de ţări, 8 filiale în Germania, Argentina, Belgia, Brazilia, Spania, SUA, Anglia şi Nigeria, 5 reprezentanţe (Johannesburg, Algiers, Dubai, Cairo, Moscova), 4 platforme de depozitare (Miami, Le Havre, Lomé, Dubai).
Compania îşi consolidează continuu poziţia sa pe piaţă datorită structurii solide create de-a lungul timpului şi datorită reţelei complexe de distribuţie la nivel global. Astfel, compania este capabilă să pătrundă într-un mod continuu pe noi pieţe, asigurându-i o dezvoltare progresivă.
Modulul de sincronizare Telys
SDMO a dezvoltat o soluţie unică şi inovatoare de cuplare a generatoarelor pentru a face faţă unei game mai mari de cerinţe. Astfel, pentru aplicaţii care necesită puteri mari de alimentare cu energie, se pot cupla cu uşurinţă şi rapid până la trei generatoare, cumulându-se puterile acestora. Astfel, nu mai este necesar deţinerea unui echipament separat de putere mare. Acest lucru sporeşte considerabil flexibilitatea utilizatorilor care se ocupă cu închirierea generatoarelor. Procedura de cuplare este foarte simplă şi poate fi executată chiar şi de utilizatori care nu au o pregătire tehnică, fiind complet automatizată.
Avantaje:
Se va reduce flota de echipamente.
Gamele de aplicaţii se vor mări.
Se va mări rata de folosire a echipamentelor.
Se pot cupla până la trei grupuri electrogene.
Există o gamă mare de echipamente cu acest sistem, de la modelul R90C3 la R550C3.
Generatoarele care se cuplează pot avea mărimi diferite.
Gama pentru închirieri
Grupurile electrogene din această gamă au puteri cuprinse între 2,75 şi 2.500 kVA. Acestea, împreună cu turnurile pentru iluminat au fost proiectate în special pentru companiile care au o necesitate frecventă şi în acelaşi timp foarte variată de energie portabilă. Robusteţea şi configuraţiile complexe ale echipamentelor sunt cuvintele cheie care descriu această gamă, fiind adaptate în special segmentului pentru închirieri.
Gama portabilă
De la 2.75 kVA la 7.5 kVA, include grupuri electrogene cu rame ranforsate, concepute pentru a răspunde cerinţelor pieţei de închirieri: foarte manevrabile, sigure dar şi stabile. Grupurile electrogene din această gamă sunt dotate cu un şasiu ranforsat, au o multitudine de opţiuni standard iar atenţia în designul acestora a fost concentrată pe siguranţa utilizatorului şi a grupului. Au fost concepute astfel încât să îndeplinească cerinţe specifice de pe piaţa de închirieri în termeni de manevrabilitate, siguranţă dar şi stabilitate.
O altă componentă a aceste game o reprezintă cea a aparatelor de sudură. Acestea combină armonios tehnologia dezvoltată în special pentru gama portabilă cu capacitatea de a furniza energie electrică împreună cu o funcţie pentru sudură.
Gama de iluminat
În această gamă intră turnurile de iluminat pentru şantiere, fixe şi mobile. Acestea oferă o sursă de lumină pentru orice tip de mediu ori anotimp. Grupurile electrogene care furnizează energie turnurilor de iluminat pot funcţiona şi autonom, iar atunci când sunt separate de turn devin o sursă independentă de energie.
Gama pentru evenimente
Include grupuri electrogene cu o tehnologie de performanţă înaltă a reducerii zgomotului şi reprezintă o gamă ideală pentru mediile sensibile, precum evenimente din zonele urbane. Astfel, SDMO oferă o soluţie ideală pentru toţi specialiştii în evenimente.
Amortizare optimă a zgomotului
– Ansamblul motor/alternator este amplasat pe un suport anti-vibraţii, amortizând astfel o mare parte din zgomot.
– Grosimea spumei din poliuretan care înconjoară părţile mecanice ale grupului electrogen a fost mărită la 60 mm.
– Orificiile de admisie şi evacuare a aerului sunt amplasate în partea superioară a grupului electrogen.
– Un perete de izolare separă unităţile de control şi conexiunile
electrice de ansamblul motor/alternator, asigurând acelaşi nivel de sunet chiar şi cu uşile grupului electrogen deschise.
Gama compact
Această gamă include grupuri electrogene cu puteri pornind de la 15 la 550 kVA şi se caracterizează prin robusteţe cu un design funcţional care combină ingeniozitatea şi performanţa într-un mod optim.
Gama Rental Power
Această gamă este caracterizată prin mobilitate combinată puteri mari, modelele pornind de la10 kVA până la 700 kVA, 50 Hz şi de la 20 kVA la 630 kVA, 60Hz.
Gama Contenergy
Este o gamă ideală pentru operaţiuni la scară mare şi cuprinde grupuri electrogene de putere înaltă, izolate fonic, în containere cu puteri de la 715 la 2.500 kVA.
BT BEST TOOLS COMPANY SRL
Bvd. Iuliu Maniu Nr. 246, Sector 6, Bucureşti
T: (40-21) 318.36.87; F: (40-21) 318.36.89
office@best-tools.ro www.best-tools.ro
Bvd. Iuliu Maniu Nr. 246, Sector 6, Bucureşti
T: (40-21) 318.36.87; F: (40-21) 318.36.89
office@best-tools.ro www.best-tools.ro