Lansat în septembrie 2018, în cadrul Salonului Auto Internațional pentru Autovehicule Comerciale IAA Hanovra, noul Mercedes-Benz Actros oferă o perspectivă de ansamblu asupra inovațiilor tehnologice din segmentul autocamioanelor. Noul Actros cu Active Drive Assist este primul camion de serie ce permite conducerea semi-autonomă: poate vira și frâna în mod independent. Mai mult, sistemul MirrorCam, ce înlocuiește oglinzile convenționale, aduce îmbunătățiri considerabile siguranței, manevrabilității și aerodinamicii autovehiculului, fiind echipare standard pentru noul camion. Nu în ultimul rând, funcția de ultimă generație Active Brake Assist 5, care funcționează cu ajutorul unui sistem de radare și camere, monitorizează spațiul din fața autovehiculului și reacționează mai eficient, prin inițierea manevrei de frânare, până la oprire, dacă este cazul. Consumul de carburant pentru noul Actros a fost și el redus, în comparație cu modelele anterioare, și astfel poate fi posibilă o economie de carburant de până la 3% pe autostrăzi și până la 5% pe drumuri naționale.
Easy Engineering: În ce stadiu se află piața în care activați, la momentul actual?
Mercedes-Benz: Mercedes-Benz Trucks a înregistrat unul dintre cei mai buni ani din istorie din punct de vedere al vânzărilor, menținându-se în poziția de lider pe piața de camioane din România pentru al cincilea an consecutiv, cu 1.718 de unități înmatriculate și o cotă totală de piață de 21.65%.
Am observat o creștere masivă a achizițiilor de unități individuale, în detrimentul celor de flote, ponderea acestora ajungând la 40% din volumul de vânzări.
Deși piața de desfacere pentru camioane este în creștere, un aspect îngrijorător îl reprezintă lipsa resurselor umane. Astfel, lipsa șoferilor poate duce la scăderea vânzărilor de flote mari și implicit la scăderea pieței.
E.E: Ce ne puteți spune despre tendințele pieței?
Mercedes-Benz: Piața de camioane din România s-a bucurat de un început promițător în 2019, înregistrând o creștere de 11% față de aceeași perioadă a anului precedent. Mai mult, segmentul construcțiilor crește semnificativ de la an la an, iar în zona de transport internațional am observat, de asemenea, o ușoară creștere în primul semestru al 2019.
Totodată se observă un interes tot mai ridicat pentru alternativele soluțiilor convenționale de propulsie. De aceea, sperăm să putem să testăm cât de curând, și în România, Mercedes-Benz eActros, camionul electric cu o autonomie de până la 200 de kilometri, ce a fost deja dat spre utilizare în condiții reale de transport către mai mulți transportatori din Europa.
De asemenea, camioanele autonome reprezintă o soluție inovatoare pe termen lung pentru industria transporturilor, acesta fiind un domeniu în care Daimler investește constant în materie de cercetare și dezvoltare. Iar prin intermediul noului Mercedes-Benz Actros am făcut un pas important în acest sens, deschizând drumul către conducerea autonomă.
În ceea ce ne privește, ne propunem ca și în 2019 să continuăm să identificăm constant cele mai bune soluții în materie de transport pentru clienții noștri.
E.E: Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?
Mercedes-Benz: Daimler este un adevărat pionier în ceea ce privește sistemele de conducere ecologice și economice din punct de vedere resurse, siguranță, conducere autonomă, digitalizare, rețea și servicii digitale. Acest rol a fost demonstrat de Daimler Trucks, de exemplu, odată cu lansarea noului Mercedes-Benz Actros, a camionului complet electric eActros, a camionului cu motor pe gaz Actros NGT și a FUSO eCanter.
La fel de revoluționare sunt și serviciile oferite de Daimer Trucks, bazate pe digitalizare și conectivitate. Bordul interactiv al camionului, sistemul MirrorCam, serviciul de diagnoză în timp real Mercedes-Benz Uptime sau sistemul de telematică Fleetboard aflat în continuă dezvoltare sunt doar câteva exemple ale inovațiilor prezente la bordul camionelor Mercedes-Benz.
E.E: Ce estimări aveți pentru anul 2019?
Mercedes-Benz: Suntem încrezători că nivelul pieței va înregistra o creștere anul acesta și sperăm să menținem sau chiar să depășim cota de piață.