TeraSteel este un producător de top pe piața de panouri termoizolante și profile ușoare din oțel zincat formate la rece din Romania și Serbia și unul dintre exportatorii de top pe piața CEE (Europa Centrala si de Est), produsele companiei fiind prezente în 25 de țări europene.
Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața materialelor de construcții, TeraSteel operează în 3 unități de producție situate în România (Sărățel și Bistrița) și Serbia (Leskovac).Fabrica din Serbia este prima unitate de producție cu capital integral privat românesc, inaugurată în străinătate, după 1990.
TeraSteel proiectează, produce, livrează și asamblează toate componentele principale și secundare ale unei clădiri metalice – anvelopa clădirii, structura, acoperișuri si fațade din panouri sandwich, accesorii de tâmplărie și etanșare, elemente metalice și tâmplărie PVC, porți industriale, sisteme de scurgere a apelor pluviale.
Persoană intervievată: Cosmin Pătroiu, CEO TeraSteel.
Easy Engineering: Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?
Cosmin Pătroiu: Principalul domeniu de activitate este cel de producție și comercializare de panouri termoizolante, structuri zincate, respectiv tablă autoportantă. Aplicabilitatea acestora este cu precădere în domeniul industrial, respectiv hale de producție, de depozitare, clădiri agro-zootehnice, incinte frigotehnice pentru industria alimentară, dar și clădiri de birouri, clădiri comerciale sau socio-culturale.
E.E: Care sunt noutățile in materie de produse noi?
C.P: Hala LEAD este un produs nou în portofoliul companiei noastre. Panourile termoizolante LEAD sunt realizate cu ajutorul unei tehnologii speciale care permite o etanșeitate superioară și o economie de până la 20% a consumului de energie, în comparație cu media pieței.
Produsele care au la bază tehnologia LEAD le oferă beneficiarilor clădirilor posibilitatea de a obține certificări BREAM și LEED BD+Cv4.1 cele mai populare standarde de evaluare a performanței ecologice a clădirilor.
Printre alte beneficii ale sistemului LEAD se numără: relocarea ușoară a construcției, rezistența mecanică superioară și garanția extinsă a materialelor, economia de până la 20% a consumului de energie față de media pieței, datorită etanșeității superioare.
Nu în ultimul rând, Pachetul LEAD se mai remarcă prin protecție anticorozivă excelentă, reducerea scurgerii de zinc în soluri datorită protecției superioare din aliajul magneziu-aluminiu-zinc și este conform cu standardul european REACH.
E.E: Care sunt gamele de produse comercializate?
C.P: Principalele game de produse comercializate sunt panourile termoizolante, profilele zincate ușoare și tabla cutată autoportantă.
Panourile termoizolante produse de TeraSteel pot fi utilizate atât pentru acoperiș, cat și pentru pereți. Acestea sunt personalizate pe fiecare proiect atât în ceea ce privește miezul acestora (spumă poliuretanica PUR, spuma poliizocianurata tip PIR, PIR XV, PIR LEAD sau vată minerală), cat și ca tip de îmbinare, grosime, lungime și bineînțeles culori.
De asemenea, compania noastră produce și livrează majoritatea accesoriilor necesare construcției unei hale metalice: accesorii de îmbinare și mascare, uși metalice, luminatoare, trape fum, etc.
Profilele zincate Z, C, U și Ʃ din portofoliul TeraSteel au o gamă largă de aplicații, o excelentă rezistență la coroziune, asigură un montaj ușor și rapid al construcției.
Tabla cutată TeraSteel este soluția ideală pentru realizarea acoperișurilor izolate tip terasă avand rolul de suport pentru produsele termoizolante și hidroizolante. O altă aplicație a acestui produs se regăsește în realizarea planșeelor intermediare unde are rolul de cofraj pierdut.
E.E: În ce stadiu se află piața în care activați, la momentul actual?
C.P: Rapiditatea construirii și beneficiile tehnice aferente spațiilor dezvoltate cu panouri termoizolante, cumulate cu dezvoltarea spatiilor industriale, clădirilor agricole și expansiunea jucătorilor internaționali în ceea ce privește clădirile comerciale au făcut ca piața acestora sa fie pe trend crescător an de an.
Inclusiv în perioada pandemiei investițiile au avut continuitate, astfel încât nu putem vorbi de o stagnare.
E.E: Ce ne puteți spune despre tendințele pieței?
C.P: Chiar dacă cele mai vândute panouri sunt cu miez de spumă poliuretanică PUR la ora actuală se observă o creștere a preferinței pentru panouri cu miez de spumă poliizocianurată de tip PIR, care oferă o rezistență și reacție superioară la foc.
Pentru proiectele de anvergură sunt preferate materialele care asigură clădiri sustenabile, eficiente energetic, chiar daca costurile construcției sunt mai mari. Costurile de mentenanță ulterioare sunt mult diminuate, fapt care optimizează în timp investiția.
E.E: Ce estimări aveți pentru anul 2022?
C.P: Anul 2022 este un an marcat de impredictibilitate, atât in ceea ce privește prețurile cât și disponibilitatea materiilor prime. Este un an în care strategiile pe termen lung nu mai funcționează, iar adaptarea devine esențială.
Flexibilitatea, creativitatea și agilitatea in business vor desemna câștigătorii în domeniul materialelor de construcții.
Obiectivele noastre sunt de a rămâne aproape de partenerii noștri și de a asigura pe șantiere produse de calitate în timp util și la prețuri competitive.