UN SISTEM SMART DE SIGURANȚÃ DESCURAJEAZÃ 60% DINTRE JAFURILE DIN LOCUINȚE

75% dintre jafurile din locuință au loc prin accesul prin efracție pe ușile principale. Potrivit ASSA ABLOY România, filială a grupului suedezo – finlandez cu același nume și reprezentantul brandului Yale pe plan local, dar și unul dintre jucătorii de top ai pieței de soluții de acces, peste 75% dintre furturile din locuință au loc prin intrarea prin efracție pe uși, în timp ce 20% dintre hoți ajung în interiorul proprietății prin ferestre și 5% prin alte zone ale casei (ușă de garaj, uși pentru animale etc.). În acest context, conform studiilor realizate de companie, instalarea unui sistem smart de securitate descurajează, în proporție de 60%, furturile din locuințe. “Cu un număr de peste 20.000 de jafuri în domicilii la nivel național, conform statisticilor oficiale, este important pentru români să aleagă un sistem de securitate eficient care să le asigure protecția necesară, atât la nivel personal, cât și în ceea ce privește bunurile.”, a declarat Florin Tihulcă, Managing Director ASSA ABLOY România.