Bosch oferă un nou model de unealtă multifuncţională electrică pentru pasionaţii de bricolaj: PMF 190 E. Aceasta permite utilizatorilor să efectueze lucrări de detaliu, de reparaţii şi de ajustări, precum tăiere, debitare, şlefuire sau frezare, rapid şi cu un efort minim. Comparativ cu predecesorul său, acest model generează mai puţine vibraţii datorită design-ului optimizat şi este mai confortabil de manevrat datorită mânerului softgrip şi a circumferinţei reduse.
Unealta multifuncţională PMF 190 E are 190 W şi dispune de preselecţia vitezei, astfel încât, viteza de oscilaţie poate fi reglată în funcţie de materialul piesei de prelucrat. Accesoriile sale pot fi fixate în diferite poziţii în sistemul de prindere şi pot fi adaptate perfect la domeniul de utilizare. Sistemul de prindere este prevăzut cu un dispozitiv antialunecare, fiind împiedicată deplasarea accesoriilor din poziţia fixată.
Limitatorul de adâncime unic, special creat pentru patru adâncimi de tăiere
PMF 190 E dispune acum de un limitator de adâncime în patru trepte pentru pânzele segment. Acesta poate fi montat în doar câteva mişcări: pânza este îndepărtată, limitatorul de adâncime este fixat la partea din faţă a carcasei şi noua pânză este montată. Cele patru adâncimi de tăiere pot fi selectate prin rotirea corespunzătoare a limitatorului, pe partea tăietoare a pânzei: 8, 10, 12 sau 14 mm pot fi setaţi în cazul pânzei care are un diametru de 85 de mm. Dacă se foloseşte o pânză cu diametru de 100 de mm, intervalele de adâncime cresc la 14, 16, 18 şi 20 de mm, ca rezultat al razei mai mari.
Astfel, pot fi realizate repede şi simplu tăieri scurte sau lungi, în mijloc sau pe margini. În plus, cu pânzele de ferăstrău pentru metal pot fi tăiate la lungimea dorită tot felul de cuie şi ţevi, cu un efort minim şi cu o precizie ridicată.
Gama completă de accesorii Bosch
Gama de accesorii Bosch oferă multe ataşamente, pentru o gamă largă de domenii de utilizare. Astfel, indiferent dacă o mochetă veche trebuie înlocuită cu parchet, dacă rosturile din baie ar trebui recondiţionate sau dacă de pe balustradă urmează a fi îndepărtată rugina, toate acestea se pot rezolva simplu şi uşor, atât pentru lucrările de interior, cât şi pentru cele de exterior.