Pentru a aborda provocările complexe generate de creșterea densității de calcul în aplicațiile de inteligență artificială, Vertiv lansează o ofertă globală integrată dedicată managementului termic și al fluidelor. Noul ecosistem combină capacitățile infrastructurale și rețeaua de service Vertiv cu expertiza Dow în chimia agenților de răcire (prin Dow Coolant Care Network) și parteneriatul strategic cu Solenis, furnizor specializat în tratarea apei și chimie industrială. Coordonată de Ron Bednar, Senior Vice President al diviziei Global and Americas Services din cadrul Vertiv, inițiativa transformă răcirea cu lichid dintr-o simplă selecție de echipamente într-o gestiune unitară a întregului sistem termic. Prin integrarea platformei de monitorizare și analiză Vertiv™ Next Predict cu proceduri riguroase de filtrare, punere în funcțiune și control chimic proactiv, Vertiv ajută operatorii de fabrici AI să reducă riscurile operaționale, să optimizeze utilizarea apei și să prelungească durata de viață a infrastructurii IT.
Vertiv a anunțat lansarea unei oferte globale care reunește colaborarea extinsă cu Dow, companie specializată în știința materialelor și furnizor de tehnologii avansate pentru agenții de răcire, și un nou parteneriat cu Solenis, furnizor de produse chimice de specialitate și soluții pentru tratarea apei. Scopul acestei inițiative este de a ajuta operatorii să gestioneze și să optimizeze infrastructura de răcire cu lichid ca pe un sistem termic unitar și integrat. Noua abordare combină infrastructura, capacitățile de monitorizare și serviciile globale Vertiv cu expertiza în chimia fluidelor, agenți de răcire și tratarea apei.
Pe măsură ce aplicațiile AI determină creșterea fără precedent a densității de calcul, răcirea cu lichid devine o provocare de gestionare a întregului sistem, nu doar a componentelor individuale. Fiabilitatea și performanța depind acum de întregul lanț termic, de la evacuarea căldurii și infrastructura de apă răcită până la circuitele de răcire ale instalațiilor și echipamentelor IT, distribuția agentului de răcire, compoziția chimică a fluidelor, filtrare, detectarea scurgerilor, monitorizare și control.
„Inteligența artificială transformă răcirea cu lichid dintr-o simplă decizie privind alegerea echipamentelor într-o necesitate de gestionare a întregului sistem”, a declarat Ron Bednar, Senior Vice President of Global and Americas Services în cadrul Vertiv. „Operatorii trebuie să gestioneze infrastructura termică, calitatea fluidelor, monitorizarea și serviciile dedicate întregului ciclu de viață într-un mod unitar, ținând cont de interdependențele dintre acestea. Considerăm că gestionarea coordonată a acestor interdependențe complexe și a compoziției chimice a fluidelor îi va ajuta pe operatori să îmbunătățească eficiența și disponibilitatea operațională a sistemelor, să reducă riscurile și să prelungească durata de viață a echipamentelor.”
Vertiv și-a extins colaborarea cu Dow prin intermediul Dow Coolant Care Network și a încheiat un nou parteneriat cu Solenis, pentru a oferi servicii integrate de gestionare a fluidelor și a infrastructurii termice, la nivelul întregului sistem. Alături de capacitățile Vertiv de monitorizare și de serviciile dedicate întregului ciclu de viață, aceste soluții îi ajută pe clienți să mențină calitatea fluidelor, să identifice și să remedieze problemele de funcționare și să optimizeze performanța sistemelor de răcire cu lichid pe parcursul întregului ciclu de viață.

Prin intermediul acestui ecosistem, Vertiv, Dow și Solenis își vor sprijini clienții să:
Proiecteze sisteme cu componente compatibile: Optimizarea sistemelor de răcire pentru a facilita mentenanța și a îmbunătăți eficiența operațională, asigurând totodată compatibilitatea dintre fluide, materiale și componentele infrastructurii.
Asigure sisteme curate și stabile: Aplicarea unor proceduri specializate de spălare a circuitelor, umplere de precizie, punere în funcțiune și filtrare, pentru a proteja infrastructura de răcire și a preveni acumularea impurităților în sistem.
Monitorizeze întregul sistem termic: Obținerea unei imagini de ansamblu, integrate, asupra infrastructurii termice, prin intermediul platformei de monitorizare și analiză Vertiv™ Next Predict.
Identifice și să remedieze problemele din timp: Utilizarea monitorizării continue și a tehnologiilor integrate de detectare a scurgerilor pentru a permite intervenții rapide și a crește reziliența sistemului.
Optimizeze permanent performanța: Utilizarea analizelor avansate, a soluțiilor software și a informațiilor bazate pe date pentru a îmbunătăți eficiența și modul de utilizare a apei.
Gestioneze calitatea fluidelor și costurile totale: Controlul proactiv al compoziției chimice a fluidelor din circuitele de răcire ale echipamentelor și din sistemele de apă ale instalațiilor, în funcție de condițiile de operare, pentru a contribui la prelungirea duratei de viață a echipamentelor și la reducerea costului total de deținere.
Vertiv reunește infrastructura termică, gestionarea calității fluidelor, monitorizarea și serviciile dedicate întregului ciclu de viață într-un model operațional integrat, conceput pentru infrastructurile de mare densitate care utilizează răcirea cu lichid.
Pentru mai multe informații despre portofoliul complet Vertiv, care include soluții de management al alimentării cu energie și al răcirii, soluții de infrastructură, sisteme IT și servicii pentru aplicații digitale critice, vizitați Vertiv.com.

