AIC TRUCKS SĂRBĂTOREȘTE LANSAREA MĂRCII OTOKAR ÎN PORTOFOLIUL COMPANIEI

AIC Trucks a sărbătorit lansarea oficială a activităților sale ca importator și distribuitor exclusiv Otokar în România, atât pentru segmentul de autobuze, cât și cel de camioane ușoare.

Aic Trucks are o vastă experiență de peste 25 de ani în distribuția de vehicule comerciale și autobuze, precum și în servicii integrate pentru adăugarea de valoare clienților săi: rețea extinsă de service-uri proprii, servicii financiare, divizie de vehicule comerciale second hand multibrand.

După lansarea cu succes a brandului Ford Trucks în România, cu peste 3.500 de unități livrate până în prezent, lider de piață în segmentul vehiculelor de construcții și specializate, AIC Trucks își extinde acum portofoliul de produse cu gama de produse Otokar.

„Suntem onorați să începem parteneriatul cu Otokar și să continuăm tradiția pe care acest brand o are în România. Credem cu tărie în sinergiile dintre rețeaua noastră de vânzări și post-vânzare și acest brand valoros în beneficiul clienților noștri.” a declarat Stefano Albarosa, CEO AIC Trucks.

„Suntem încântați de această cooperare, care deschide calea pentru oportunități de creștere în România”, a declarat domnul Kerem Erman, Head of Commercial Vehicles, Otokar. „Datorită acestei cooperari ne vom putea crește prezența pe piață. Experiența AIC Trucks, împreună cu portofoliul larg de produse Otokar și modelele pregătite pentru viitor asigură clienții noștri din România că vor continua să primească soluții și servicii unice de transport.”

România este a treia cea mai mare piață de export pentru Otokar – marcă aflată în top preferințe mărci de autobuze timp de 14 ani consecutiv în Turcia – peste 1000 de autobuze Otokar funcționând acum în România. Din 2018, autobuzele Otokar aflate în transportul public din București au parcurs 113 milioane de km. Investind în vehicule cu combustibil alternativ, Otokar este unul dintre producătorii de autobuze care are cea mai mare gamă de vehicule electrice în portofoliu. Compania a primit comenzi pentru autobuzele sale CNG și electrice din România. Deținând unul dintre cele mai mari centre de cercetare și dezvoltare automotive din Turcia, cheltuielile pentru acest domeniu ale Otokar reprezintă 7% din veniturile sale. În ultimul deceniu, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare ale companiei au ajuns la 307 milioane de euro în total.

„Zeci de mii de autobuze pe care le-am proiectat pentru diverse scopuri, cum ar fi transportul public, turism și transport persoane, operează în prezent în aproape 60 de țări din întreaga lume. Și acum suntem gata să scriem o nouă poveste de succes cu camioanele noastre ușoare, în care avem o cotă de piață de aproape 25% în segmentul său din Turcia. România va fi una dintre cele mai puternice piețe pentru camioanele noastre ușoare Atlas. Credem că Atlas va deveni în curând brandul preferat pe segmentul 9-12 t, prin cooperarea noastră cu AIC Trucks”, a spus Kerem Erman.