Zicala „speră la ce e mai bun, dar pregătește-te pentru ce e mai rău” se potrivește foarte bine industriei centrelor de date de la ora actuală. Pe de-o parte, investițiile în infrastructură se bazează, de cele mai multe ori, pe o abordare optimistă privind cererea de tehnologie, dar, pe de altă parte, operatorii se dovedesc a fi extrem de pragmatici atunci când vine vorba de prevenirea perioadelor de nefuncționare.
Oricare ar fi cauza – fie că vorbim despre defecțiuni ale echipamentelor, infracțiuni cibernetice sau întreruperi de curent – investiția într-o infrastructură rezistentă, combinată cu practici riguroase de operare, ar trebui să asigure funcționarea continuă sau, în cel mai rău caz, o întrerupere doar pentru o perioadă scurtă de timp.
Deși în ultimele câteva luni au existat relativ puține exemple (publice, cel puțin) de perioade de nefuncționare provocate de Covid-19, pandemia a pus o presiune suplimentară pe toate planurile: de la proiectarea și construcția centrelor de date, până la lanțurile de aprovizionare și personal.
Abilitatea de a anticipa situațiile critice și de a acționa proactiv poate fi decizia corectă în anii următori.
Cum să pregătești infrastructura centrului de date pentru viitoare pandemii?
În mod clar, operatorii au realizat că pandemia provocată de Covid-19 nu ar trebui văzută ca un incident izolat, ci dimpotrivă. Pentru a crea o strategie care să îmbunătățească performanța infrastructurii centrelor de date, este nevoie de o planificare care să integreze toate aspectele pandemiei:
Faza 1: Reacția. Descrie primele câteva săptămâni, până la câteva luni de zile și acțiunile urgente ce sunt realizate de către operatorii centrelor de date ca răspuns la criză. De exemplu, reducerea imediată a numărului de angajați sau introducerea unor regimuri stricte de curățenie și dezinfectare.
Faza 2: Atenuarea. Reprezintă starea actuală în care se află acum majoritatea operatorilor: procesele stabilite în faza reactivă au devenit acum acțiuni în desfășurare.
Faza 3: Adaptarea. Reprezintă lupta pentru redresarea industriei centrelor de date, pe parcursul a 18 luni sau mai mult; pornim de la premisa că virusul va fi controlat în mare măsură (există speranțe în acest sens), iar accentul se va pune acum pe modul de minimizare a impactului viitoarelor pandemii.
Faza de adaptare acoperă o serie de tehnologii și schimbări operaționale, unele dintre acestea fiind deja luate în calcul chiar și înainte de pandemie. Adoptarea acestora va accelera pe măsură ce tot mai mulți operatori înțeleg amenințarea viitoarelor pandemii.
De la DCIM la Centrele de Date Modulare Prefabricate
Este posibil ca, după pandemie, companiile să dorească implementarea pe scară largă a centrelor de date modulare prefabricate (PFM), întrucât o mare parte a procesului de construcție a acestora poate fi realizat în fabrică, în condiții controlate. Mentenanța predictivă este, de asemenea, în centrul atenției – deoarece o monitorizare atentă a echipamentelor permite efectuarea service-ului atunci când este necesar, fără a exista un program stabilit din timp.
Vertiv oferă paletă largă de soluții de tip PFM pentru a satisface toate nevoile clienților, așa cum este Vertiv™ SmartMod™ – o gamă de produse PFM complet integrate, ușor de configurat și gata de funcționare, care permite implementarea rapidă a noului spațiu al centrelor de date. Proiectele SmartMod au fost premiate recent de către Uptime Institute cu distincția TIER-Ready pentru performanță și perseverență în Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA), permițând, de asemenea, companiei Vertiv să vândă serviciile Tier Certification of Constructed Facilities (TCCF), ale Uptime Institute, împreună cu unitățile modulare TIER Ready, oferind astfel beneficiile certificării complete direct clienților Vertiv. În portofoliul companiei se regăsesc și soluții PFM complet personalizate, care includ proiectarea, managementul de proiect și integrarea sistemului.
Pentru mai multe informații despre parteneriatul TIER-Ready și capabilitățile Vertiv, inclusiv Vertiv™ Power Module, SmartMod™ și SmartMod™ MAX, vizitați www.Vertiv.com/Solutions.
Pentru a afla mai multe despre modul în care Vertiv îi poate ajuta pe proprietarii și operatorii de centre de date să se extindă, contactați-ne la: emea.ro.hello@vertiv.com
Autor: George Topalov, Senior Sales Manager Vertiv România