PRESCONTAINER PENTRU DEȘEURI RECICLABILE CARPAȚI – TOT CEEA CE TREBUIE SĂ ȘTII

Cu toții știm cât de importantă este colectarea selectivă și cum aceasta poate salva atât mediul înconjurător, cât și sănătatea noastră. În acest sens, există numeroase echipamente care facilitează acest proces, iar Recondis vă pune la dispoziție o gamă variată de astfel de echipamente. Printre cele mai folosite echipamente în procesul de colectare selectivă și, implicit, de reciclare, se numără și prescontainerele.

În primul rând, este esențial să înțelegem ce reprezintă, de fapt, un prescontainer și de ce este un element atât de important în procesul de management al deșeurilor.

Prescontainerul este folosit în transportul deșeurilor, de cele mai multe ori pe distanțe relativ scurte, de la generator la colector, dar nu numai. Este, așadar, un echipament mobil care compactează deșeurile pentru un transport optim și care are nevoie de un abrollkipper pentru a fi transportat.

Prescontainerele pentru deșeuri reciclabile Carpați – generalități

Referindu-ne la prescontainerele pentru deșeuri reciclabile Carpați, acestea sunt, în esență, echipamente deosebit de simple, compuse dintr-o gură de alimentare și un sistem de presare hidraulic care asigură compactarea materialelor reciclabile într-un container închis.

Prescontainerele Carpați au o capacitate cuprinsă între 16 și 30 m3, în funcție de nevoi și volumul de deșeuri produs în urma activității desfășurate.

Eficiența acestor prescontainere este dată de gura de alimentare care poate fi de la 1.000 x 1.000 mm până la 3.000 x 2.000 mm. Astfel, cu cât volumul util este mai mare, cu atât va fi mai greu volumul compactat.

Compactarea materialelor reciclabile în prescontainerele Carpați se realizează în containerul închis atașat la gura de alimentare. În acest fel, compactarea se realizează într-un container monovolum.

Acestea transportă materialele reciclabile a căror volum a fost astfel redus, pe distanțe relativ mici, de cele mai multe ori de la generator la colector sau salubrizor, unde vor fi descărcate prin ușile de golire din spate și introduse într-o presă de balotat pentru obținerea baloților în vederea transportului pe distanțe lungi până la valorificatorul final.

De asemenea, la aceste prescontainere se pot atașa elemente opționale, precum un sistem de basculare pubele, alimentare la rampă, pâlnie, start automat sau chiar camere de presare, optimizând astfel la maximum eficiența echipamentului, devenind și mai ușor de utilizat și contribuind direct la creșterea productivității în spațiul de lucru.

Cui se adresează prescontainerele pentru deșeuri reciclabile Carpați?

Indiferent de activitatea desfășurată, rezultă, în final, un anumit volum de deșeuri, de cele mai multe ori cele din categoria de deșeuri reciclabile.

În acest sens, aceste echipamente reprezintă un real ajutor în compactarea cartonului, plasticului, hârtiei sau a altor materiale ce pot fi reciclate, economisind, în acest fel, spațiu de depozitare și optimizând creșterea productivității în spațiul de lucru.

În viziunea Recondis, utilizatorii ideali ai acestor echipamente sunt:

  • Companiile care colectează materiale reciclabile;
  • Depozitele logistice mari;
  • Firmele de salubritate;
  • Unitățile de producție.

Ce avantaje vă poate oferi un prescontainer pentru deșeuri reciclabile Carpați?

Folosirea unui prescontainer pentru deșeuri reciclabile Carpați poate reduce consumul de energie cu personalul, costurile cu combustibilul și timpul chiar și la jumătate, ceea ce înseamnă productivitate sporită și profit mai mare pentru compania dumneavoastră.

Mai mult decât atât, prescontainerele Carpați produse de Recondis Technology sunt echipamente noi, moderne, cu grad de funcționalitate 100%, iar dumneavoastră beneficiați de asistență de service 24 / 24.

Alte caracteristici:

  • Echipamente compatibile cu sistemul de transport Abrollkipper;
  • Productivitate de până la 120 m3 / oră;
  • Volum util de până la 30 m3;
  • Rată de compactare cuprinsă între 1:3 și 1:20, în funcție de materialul alimentat;
  • Între 2 și 4 tone / prescontainer, în funcție de materialul alimentat;
  • Gură de alimentare Jumbo care permite introducerea deșeurilor voluminoase.

recondis.com

contact@recondis.com