TEORIA ABSURDULUI

Totul se întâmplă cu un motiv, iar, câteodată, motivul sunt deciziile noastre luate într-un anumit interval de timp. Există o ordine naturală în univers pe care o putem vedea chiar și noi sub forma unor diverse fenomene fizice, chimice și nu numai. De ce anumite substanțe își pot modifica structura doar cu un anumit tip de alte substanțe, de ce reacționează doar la anumite temperaturi, de ce lucrurile sunt atât de specifice în anumite circumstanțe, de ce există forța de atracție – în care orice obiect cu o masă mai mică este atras de unul cu o masă mai mare șamd, sunt fenomene la care avem o explicație, știm cum se întâmplă, dar nu știm de ce se întâmplă, care este motivul pentru care se întâmplă. Astfel, se ridică următoarea întrebare: există oare rațiune în univers? Pot fi aceste fenomene doar niște părți ale unei ordini mai mari? Judecând după multitudinea de procese și fenomene care au loc simultan în orice secundă, în mod instinctual, am putea spune foarte rapid că nimic nu are sens și că totul este doar o întâmplare. Pentru un nou-născut care privește pasările zburând pe cer, iar în spatele lor observă un avion, toate acestea i se vor părea atât de naturale precum o ploaie de vară. În schimb, un adult își va da seama imediat că avionul este acolo pentru un motiv specific, nu este natural ci o creație a unor oameni, a fost proiectat și construit cu eforturi imense și susținute în continuu de o multitudine de industrii, are o destinație specifică, o încărcătură și cel mai important se află în aer pentru un motiv care nu este deloc aleator. Într-adevăr, procesele și forțele care țin avionul în aer sunt mecanice, însă motivul nu, pilotul știe exact unde trebuie să ajungă, pista pe care trebuie sa aterizeze și ora la care va ajunge la destinație.

Există diferențe subtile între rațional și irațional. Ce poate fi rațional pentru cineva pentru altcineva va fi irațional, depinde de perspectivă. Au existat oameni din triburi și probabil încă mai există, care nu voiau să fie fotografiați pentru că ei credeau că aparatul foto le va fura sufletele. Pentru noi care folosim tehnologii de ultimă generație și facem fotografii zilnic, acest lucru ni se pare absurd. Iraționalul se întâmplă totdeauna în lipsa unui motiv specific, iar dacă există acel motiv, nimic nu va fi absurd.

Cu bine,

Editor-In-Chief

Ciprian Rotaru