Sanprod Trading SRL este o companie românească, înființată în anul 2000, cu sediul în Cernica, județul Ilfov. Are o capacitate de producție într-o hală de peste 4.700 m² și o echipă de aproximativ 90 de angajați, organizată în două schimburi de lucru. De aproape 25 de ani, Sanprod se specializează în producția și furnizarea de profile metalice standard și atipice, pentru aplicații în construcții civile și industriale, completate de accesorii și sisteme pluviale, respectând standarde înalte de calitate
Partener interviu: Cătălin Sandu, Director Comercial la Sanprod Trading SRL.
Care sunt domeniile principale de activitate ale companiei?
Cătălin Sandu:
- Producția de profile metalice standard și atipice din tablă de oțel, aluminiu și inox;
- Fabricarea de accesorii pentru închideri și sisteme de fațade;
- Elemente pentru structură ușoară și profile pentru carosări auto;
- Profile pentru garduri și containere;
- Sisteme pluviale pentru construcții industriale și rezidențiale
- Containerele modulare
Care sunt noutățile în materie de produse noi?
C.S: În 2024–2025 am continuat investițiile în capacități de îndoire și precizie: trei prese de îndoire (valoare cumulată > 450.000 €) și o presă de mare precizie și viteză pentru piese mici, cu toleranțe strânse. În paralel, extindem serviciile pentru fațade tehnice personalizate și operăm pe un flux digitalizat (ERP implementat din 2022).
Care sunt gamele de produse comercializate?
C.S:
- Profile metalice standard (U, C, L, T etc.)
- Profile metalice atipice, conform desenelor clientului
- Profile zincate și din oțel inoxidabil
- Profile pentru containere și carosări auto
- Accesorii de închidere și elemente de fațadă
- Sisteme pluviale și accesorii pentru sisteme de colectare și evacuare a apei.
- Containere
În ce stadiu se află piața în care activați, la momentul actual?
C.S: Piața românească a profilelor metalice și a soluțiilor pentru construcții este într-o fază de creștere robustă. Cererea pentru spații industriale și logistice a crescut cu circa 25% în primul semestru al anului 2025, iar nevoia de soluții personalizate se menține la un nivel ridicat.

Ce ne puteți spune despre tendințele pieței?
C.S: Din ce urmărim constant în presa de specialitate, piața industrială și logistică rămâne foarte activă. În prima parte a anului s-au înregistrat închirieri solide, cu retail-ul și e-commerce-ul în prim-plan, iar capacitățile logistice continuă să se extindă.
Acest ritm susținut favorizează furnizorii capabili să livreze în termene scurte și să ofere soluții personalizate, exact zona în care Sanprod se remarcă.
În domeniul construcțiilor, ne așteptăm ca 2025 să aducă o revenire treptată a activității, susținută de o absorbție mai eficientă a fondurilor europene și de ritmul constant al lucrărilor din șantiere. Vedem și semnale pozitive privind autorizațiile de construire, față de anul trecut, mai ales la început de an și la începutul verii, un indiciu că urmează o cerere mare pentru închideri, fațade și sisteme pluviale.
În același timp, presiunea pe costuri și marje rămâne prezentă (materiale, fiscalitate sau forță de muncă). Ne-am calibrat procesele pentru a compensa prin eficientizare operațională și optimizarea lanțului de aprovizionare, astfel încât să păstrăm predictibilitatea pentru clienți.
Pe segmentul de fațade, tendința clară este către soluții tehnice la comandă, care îmbină performanța cu estetica. Aici intervenim cu execuție rapidă, integrare impecabilă în proiect și suport tehnic pe tot parcursul.
Care sunt cele mai inovatoare produse comercializate?
C.S:
- Presă de mare precizie și viteză pentru piese mici, cu toleranțe strânse, crește repetabilitatea și reduce timpii de execuție;
- Profile atipice executate după model 2D/3D al clientului, inclusiv prelucrări combinate;
- Soluții de fațadă personalizate (casete, profile aluminiu/i nox) pentru proiecte cu cerințe estetice și tehnice ridicate.
- Containere modulare care pot fi folosite in domenii diverse, de la santiere la domeniul HORECA sau rezidential.
Ce estimări aveți pentru a doua parte a anului 2025?
C.S: Pentru H2 2025, Sanprod mizează pe menținerea unui ritm de creștere de circa 15% față de 2024, ceea ce ar plasa cifra de afaceri totală în jurul valorii de 9,2 milioane €; compania vizează atingerea unei cifre de 12 milioane € până în 2026.