Primul experiment școlar care își propune să testeze dacă răsadurile de plante pot prinde rădăcini în condiții de gravitație zero a fost lansat către Stația Spațială Internațională (SSI). Eșantionul, pregătit de Maria Koch, Raphael Schilling și David Geray – trei elevi la un liceu cu profil agronomic din Ravensburg, Germania – a părăsit Centrul Spațial Kennedy, din Florida, la bordul rachetei SpaceX, pe data de 19 februarie, la ora locală 9:39 am.
Până în prezent, experimentele conduse în condiții de gravitație zero s-au concentrat doar asupra comportamentului de creștere al semințelor. Dacă răsadurile pot fi utilizate pentru cultivarea plantelor în spațiu, eforturile pentru asigurarea hranei astronauților în misiunile spațiale de lungă durată – spre exemplu, spre Marte – ar progresa semnificativ.
“Suntem extrem de încântați că am reușit să trimitem răsadurile pe Stația Spațială Internațională”, spune Maria Koch. “Până acum nu s-a mai făcut nicio cercetare cu privire la efectul gravitației zero asupra răsadurilor. Este un moment unic.”
Experții BASF în protecția plantelor i-au sprijinit pe tinerii savanți cu diverse cunoștințe specializate în domeniul cercetării, cu consultanță științifică, materiale și echipamente. Pentru a proiecta experimentul, studenții au parcurs un stagiu de practică în cadrul Centrului Agricol BASF, din Limburgerhof, Germania. Pe măsură ce răsadurile vor fi supuse, în spațiu, la diferențe extreme de temperatură și umiditate, vor avea nevoie de protecție împotriva infecțiilor bacteriene sau fungice. În această privință, BASF a contribuit în egală masură cu produse și cunoștințe. Fungicidele BASF, Xemium® și Initium®, ajută răsadurile să rămână sănătoase atât în timpul cercetării de pe Stația Spațială Internațională, cât și pe parcursul drumului dus-întors.
“Acesta este cel mai interesant experiment de teren în care am fost implicat vreodată. Munca în cercetare înseamnă întotdeauna explorarea de noi idei, însă până în prezent, testele noastre nu au părăsit Pământul”, explică Dr. Sebastian Rohrer, Early Fungicide Biology, BASF Crop Protection. “Modul în care BASF abordează inovația se bazează pe asocierea cu alte entități și organizații. Colaborarea cu elevii din Ravensburg este un foarte bun exemplu în acest sens – tinerii ca ei vor fi viitorul inovației în agricultură.”
Pentru acest experiment, echipa de cercetare a utilizat un răsad de ficus pumila (ficus târâtor), de 15 mm. Planta îndeplinește cerințele stricte de călătorie în spațiu: este suficient de mică pentru a avea loc într-un spațiu limitat și este rezistentă la diferențe de temperatură între 4 și 28°C. Maria, Raphael și David au plantat cu grijă răsadurile într-un mediu de creștere agar, creat în cutia experimentală de ultimă generație, AFEx Habitat. Cu 36 de ore înainte de lansare, eșantionul a fost livrat echipei de operațiuni NASA. Concomitent cu experimentul din spațiu, va fi realizat și un eșantion de control pe Pământ, pentru a analiza influența gravitației. Maria, Raphael și David, care studiază în prezent agricultura, au început proiectul “V3PO” în 2015, în cadrul unui cerc de știință after-school, la liceul cu profil agricol Edith-Stein Ravensburg & Aulendorf. Eșantionul va sta în spațiu timp de 30 de zile, înainte să se întoarcă pe pământ pentru analiza rezultatelor. Acesta a fost primul proiect școlar din Germania acceptat în programul educațional al NASA.