Dacă ne gândim la numărul opțiunilor pe care le avem astăzi, în aproape toate domeniile, comparativ cu generațiile trecute, putem afirma fără ezitare că acesta a crescut exponențial. Ceea ce, nu demult, părea aproape imposibil, astăzi nu doar că este posibil, ci a devenit atât de accesibil încât este adesea trecut cu vederea.
Una este să teoretizezi un lucru și cu totul altceva este să îl trăiești. În momentul în care experiența părăsește sfera teoreticului, ea devine realitate — iar realitatea, spre deosebire de teorie, este într-o mișcare continuă, chiar și atunci când ne pare statică.
Paradoxal, un număr atât de mare de opțiuni generează un efect neașteptat: procesul alegerii devine din ce în ce mai dificil. Devine tot mai greu de cuantificat ce opțiune are valoare reală și care este doar aparent valoroasă. În multe situații, efortul cel mai mare nu mai constă în execuție, ci în decizie. Alegerea devine mai solicitantă decât munca în sine.
Este ca și cum am citi o poveste nemuritoare, cu un final generic de tipul „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…”, fără ca adevărata desfășurare a acțiunii să ne fie vreodată dezvăluită. Eroii — și odată cu ei, noi înșine — rămânem suspendați într-o expozițiune perpetuă. Această senzație de început continuu reflectă fidel realitatea contemporană: trăim într-un proces constant de alegeri, fără a atinge întotdeauna profunzimea experienței.
În același timp, dacă acceptăm ideea că valoarea este, într-o anumită măsură, direct proporțională cu nivelul efortului depus, atunci apare și riscul unor alegeri superficiale. Nu este neapărat greșit să alegem — dimpotrivă, simplul act al deciziei presupune asumare. Însă atunci când alegerea este făcută exclusiv pentru eficiență sau „ușurință în utilizare”, valoarea finală poate deveni incertă.
Este similar cu diferența dintre două persoane care ajung pe vârful muntelui Everest: una urcă pe forțele proprii, înfruntând frigul, altitudinea și limitele proprii; cealaltă este transportată direct cu elicopterul. Pentru cea de-a doua, atingerea vârfului devine un simplu punct pe hartă — un loc atins, nu cucerit. Pentru prima, însă, fiecare pas face parte dintr-o transformare profundă. Ajungerea în vârf nu este doar o destinație, ci rezultatul unui parcurs care îi conferă valoare autentică.
Într-o lume a opțiunilor nelimitate, adevărata provocare nu este accesul, ci discernământul. Nu multitudinea posibilităților ne definește, ci modul în care alegem să le parcurgem.
Cu bine,
Editor-In-Chief
Ciprian Rotaru