Există teorii care datează din cele mai vechi timpuri ce spun că totul în univers este conectat într-un anume fel și că orice schimbare într-un punct atrage în mod automat o schimbare, de o altă natură, într-un alt punct. Astfel, ideea conectării nu este nouă, ci chiar mai veche decât ne-am putea imagina. Termeni precum: internet of things, world wide web, cloud șamd am putea afirma că sunt replici la procese naturale pe care, de foarte puțin timp, începem să le înțelegem. Putem vedea o tranziție subtilă de la o lume a percepției fenomenelor la una a cauzelor și a efectelor. Cât va dura acest interval rămâne de văzut; cert este că și noi la nivel individual, putem simți efectele unor schimbări, în special ale acestei conectivități. Lumea de acum 30-40 ani nu seamănă aproape deloc cu cea de acum și, probabil, chiar mai puțin cu 40 ani în viitor. Acest viitor poate fi înspăimântător dacă nu există o deschidere către nou, dar nu numai, pentru o imagine completă există și o necesitate de a fi deschiși către trecut, un trecut care este încă viu și impregnat cu experiențele predecesorilor noștri. Astfel, fără o cunoaștere a trecutului, viitorul va părea o lume foarte stranie, în care nimic nu va avea sens, cu capcane la fiecare pas, în care adaptarea corectă va fi de domeniul science-fiction-ului. Ideile, sau mai bine zis visele umanității, ca transportul aerian, medicina, producția în masă, internet și, de ce nu, transportul spațial, odată transpuse în realitate, au o total altă valoare deoarece efectele acestora sunt ireversibile, în comparație cu visele în care există opțiunea de a te trezi. Odată ce ești treaz, nu mai există opțiunea de a te trezi. În schimb, există inversul acesteia, de a visa iarăși. Această tranziție, de la una la cealaltă, poate conduce în timp la o realitate, am putea spune artificială, care se situează undeva la mijloc.
Una din cauzele aspectului lumii în care trăim suntem noi, dar nu numai. Uneltele pe care le creăm ajută, ulterior, la modelarea generațiilor viitoare, însă au un efect și asupra noastră. Similar cu un joc de puzzle, în care putem vedea doar câteva piese (pe cele viitoare le intuim, iar pe cele vechi le uităm), imaginea finală ar putea să ne surprindă.
Cu bine,
Editor-In-Chief
Ciprian Rotaru