BOSCH CONTINUA ACTIUNILE DE RESPONSABILITATE SOCIALA IN ROMANIA

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a continuat acţiunile de responsabilitate socială iniţiate în ultimii ani şi s-a implicat în programe noi de amploare, cu impact la nivelul comunităţilor locale. Prin programul său de responsabilitate socială, Bosch își propune să sprijine în special copiii şi tinerii defavorizaţi, educaţia şi mediului înconjurător, în colaborare cu mai multe organizaţii non-profit și instituții sociale, precum SOS Satele Copiilor, Concordia, Habitat for Humanity, Mai Mult Verde sau MindsHub. Angajați Bosch din București, Cluj, Blaj, Sibiu și Timișoara s-au implicat în cele peste 40 de acţiuni în folosul comunității desfășurate în anul 2017. Prin campania de responsabilitate socială „Donează un zâmbet”, lansată în urmă cu trei ani, odată cu noua misiune internă a companiei, „We Are Bosch”, Grupul Bosch în România își încurajează angajaţii să se implice în proiecte sociale, prin organizarea de acțiuni de voluntariat sau campanii de strângeri de fonduri.