TEHNOLOGIA INTERIOARA

Iată că a venit și vara, mai nou un sezon foarte ploios decât unul cu mult soare și căldură mare, așa cum ne-am obișnuit până acum. Poate acest lucru semnifică o schimbare mult așteptată, clima se modifică, iar noi trebuie, inevitabil, să ne adaptăm. Nimic nu rămâne neschimbat la nesfârșit. Privit per ansamblu, în istoria Pământului au survenit foarte multe schimbări climatice, doar că acestea se întâmplă pe perioade incomensurabil de lungi, în decursul milioanelor de ani, iar oamenii nu pot observa aceste schimbări datorită vieții relativ scurte. Este practic o cursă contra timp. Am citit demult că motivul dispariției Atlantidei, un întreg continent cu o veche civilizație foarte avansată tehnologic, a fost datorită modificărilor climatice induse de către aceștia, ajunși la stadiul de a-și modifica clima după bunul plac. Istoria se repetă, iar lucrurile acestea deja au început să se întâmple. Totul este interconectat, iar daca o schimbare se întâmplă într-un loc, aceasta va fi resimțită în tot întregul, la fel ca valurile făcute de o piatră aruncată într-un lac.

Tehnologia și legile după care funcționează natura sunt uimitoare, iar noile descoperiri sunt tot mai impresionante. Există lucruri care sunt inexplicabile momentan, din fericire, încă mai există și puțin mister. Un exemplu bun ar fi proporția dintre fete și băieți nou născuți la nivel planetar, aceasta rămâne mereu aproximativ 50% cu 50%, sau cum un lucru imaterial precum un gând poate mișca ceva material precum mâna. Folosim practic în orice moment o tehnologie interioară impresionantă despre care, din păcate, nu știm foarte multe.

O zicală străveche spunea că „nu poţi călca de două ori în acelaşi loc, într-un râu”, semnificând că totul este într-o continuă mişcare şi schimbare inevitabilă, necesitând o adaptare continuă. Aşa că vântul schimbării suflă în mod constant. Va fi probabil o vară fierbinte, iar cel mai important, atunci când eşti pe val, mergi cu valul.