RE/MAX ROMANIA, TRANZACTII IN VALOARE DE 155 MILIOANE DE EURO IN 2018

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a intermediat anul trecut peste 2.500 de tranzacții imobiliare, în valoare de 155 de milioane de euro per total. Pentru anul curent, compania estimează o creștere de 40% la nivelul comisioanelor înregistrate, până la aproximativ 4,2 milioane de euro. Potrivit datelor centralizate de companie, valoarea comisioanelor totale încasate în 2018 din intermedierile imobiliare s-a situat la peste 3 milioane de euro, înregistrând o creștere de circa 50% față de anul precedent. Topul orașelor cu cele mai multe tranzacții realizate de RE/MAX în 2018 rămâne similar cu cel înregistrat anul anterior, birourile RE/MAX din Cluj-Napoca înregistrând cel mai mare număr de proprietăți tranzacționate, urmate de cele din Capitală, fapt datorat potențialului de dezvoltare al piețelor respective.