CEFIN TRUCKS ISI MARESTE RETEAUA DE SERVICE-URI IN ROMANIA SI INTEGREAZA SERVICII AFTERSALES PENTRU VEHICULE COMERCIALE USOARE FORD

Cefin Trucks, cel mai mare centru de reparații vehicule comerciale din București, cu peste 20 de ani de experiență în reparații pentru camioane și remorci, reparații complexe de mecanică, electrică și tinichigerie pentru toate tipurile de vehicule și semiremorci, devine și service autorizat pentru Ford vehicule comerciale ușoare.

La începutul anului, Cefin Trucks anunța ca obiectiv extinderea portofoliului de servicii ce aduc plus valoare clienților săi, printre acestea aflându-se și un plan ambițios de a dezvolta rețeaua de service-uri autorizate la cele mai înalte standarde și o rețea multimarcă de top în cooperare cu partenerii de service.

Cefin Trucks anunță astfel completarea rețelei sale de service, venind în întâmpinarea clienților săi cu un set complet și competitiv de servicii post-vânzare, prin cele 19 centrele din București, Brașov, Deva, Arad, Constanța, Craiova, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Sibiu, Odorheiu Secuiesc, Cluj, Pitești, Ploiești, Galați, Turda și Piatra Neamț.

Începând cu luna aprilie, Cefin Trucks vine în întâmpinarea clienților săi și cu integrarea serviciilor de reparație Ford LCV în sediul central din Autostrada Bucuresti-Pitesti km 13.2 Strada Italia 1-7, Comuna Chiajna.

Servicii disponibile: lucrări de mentenanță și întreținere periodică; reparații motoare și cutii de viteze; reparații și verificări frâne, direcție, articulații; redresări șasiuri și structuri; operațiuni de tinichigerie; operațiuni de vopsitorie; reparații suprastructuri; posibilități de tractare rapidă în service, cu autovehicul specializat.

Toate acestea la cele mai înalte standarde ale mărcii:

– Echipă de profesioniști specializați în tehnologie FORD LCV;

– Soft de diagnoză original, dedicat FORD LCV;

– Scule speciale dedicate și recomandate de către FORD;

– Piese de schimb uzuale, în stoc;

– Spațiu dedicat efectuării reparațiilor (elevatoare de 4,5 tone);

– Orar extins 7.00-21.30;

– Programări rapide.

“Ne bucurăm că am reușit să păstrăm promisiunea către partenerii noștri, chiar și în această perioadă dificilă pe care o traversăm cu toții, aceea de a extinde serviciile de reparații Cefin Trucks în noi centre din țară dar si către clienții Ford LCV.  Investim permanent în organizația noastră, atât în oameni și sisteme integrate, în zona de vânzări, cât și în dezvoltarea rețelei de service. Cred cu tărie în valoarea adăugată a serviciilor integrate, precum servicii post vânzare la cele mai înalte standarde.  Vrem să le mulțumim clienților noștri pentru că au avut încredere în noi și suntem mândri că ne-au ales să le fim parteneri. De asemenea suntem recunoscători partenerilor noștri Ford Trucks și Ford România, pentru suport și încredere.”, a declarat Stefano Albarosa, fondator și CEO Cefin Trucks.

“Considerăm o oportunitate integrarea în activitatea de service Cefin Trucks a serviciilor de reparator autorizat pentru vehicule comerciale ușoare Ford. Cu peste 20 de ani de experiență în reparații pentru camioane și remorci, fiind cel mai mare centru de reparații vehicule comerciale din București, și cu peste 7500 de ore de manoperă facturate clienților noștri de o echipă de peste 90 de tehnicieni specializați, avem expertiză și toate instrumentele necesare și pentru a dezvolta această divizie de service dedicată Ford LCV. Ne dorim să devenim un partener de încredere pentru companiile ce dețin în flota lor și vehicule comerciale Ford Transit. De asemenea planul de dezvoltare al rețelei de service-uri proprii, partenere sau independente este foarte important pentru noi, pentru a fi alături de clienții noștri acolo unde au nevoie de noi”, a declarat Ionel Bălașa, Aftersales Director Cefin Trucks

Cefin Trucks este lider de piață în comerțul de camioane rulate și, astfel, le poate acorda clienților săi prețuri de cumpărare și tranzacții foarte competitive, în ceea ce privește valoarea adăugată serviciilor financiare venite odată cu vânzarea de camioane noi. Toate vehiculele Ford Trucks livrate în România sunt echipate cu sistemele de monitorizare GPS oferite de grupul Viasat.

www.cefintrucks.com