Bosch a organizat în octombrie, exclusiv în format digital, a treia ediție a competiției tehnice studențești Bosch Future Mobility Challenge – o competiție tehnică internațională organizată de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, începând cu anul 2017. Competiția se adresează echipelor de studenți interesați să dezvolte algoritmi de conducere autonomă pentru vehicule la scara 1:10. În fiecare an, după aproximativ 6 luni de muncă intensă, cele mai bune echipe își testează algoritmii în finala competiției de la Cluj-Napoca. Anul acesta, calificările și finala competiției s-au derulat online. Finala competiției a avut loc în data de 18 octombrie, tot online, unde cele 10 echipe finaliste au concurat pentru premiile ediției, în valoare totală de 9000 de euro. Locul I și premiul de 4.500 de euro au fost câștigate de echipa „Back on Track” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, locul al II-lea și premiul de 3000 euro de echipa „The Pelicans” de la Universitatea Politehnică din București, iar locul al III-lea și premiul de 1500 euro au fost adjudecate de echipa „4Team” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.