Industria centrelor de date din Europa se află într-o dezvoltare accentuată, iar acest proces vine cu un paradox. Centrele de date sunt din ce în ce mai mari și vor consuma din ce în ce mai multă energie, însă pe termen mediu și lung vor ajuta statele europene să producă mai multă energie verde.
Potrivit unui studiu realizat de BloombergNEF, în colaborare cu Eaton și Statkraft, pe principalele cinci piețe europene – Marea Britanie, Germania, Irlanda, Norvegia și Țările de Jos – consumul de energie al centrelor de date se va dubla în următorii ani, de la 3 GW la finalul lui 2021, până la 5,4 GW în 2030. O estimare mai entuziastă arată că acest consum de energie al centrelor de date ar putea ajunge la 7 GW în 2030.
Pe măsură ce capacitatea de proiectare a centrelor de date este preconizată să înregistreze o creștere de 83% până în 2030, la fel va crește și nevoia de flexibilitate mai mare a sistemului de alimentare. Estimările Eaton arată că centrele de date vor oferi pieței energetice europene o flexibilizare de 16,9 GW în 2030, beneficiile fiind mult mai mari decât cele ale consumului. Iar cum piața energetică europeană ar trebui să ajungă în 2030 la o acoperire de aproape 60% din totalul necesarului de energie din surse regenerabile, (solare și eoliene), față de doar 27% în 2021, centrele de date se vor transforma în furnizori de flexibilitate energetică.
„Dezvoltarea centrelor de date oferă o oportunitate unică sistemului energetic. Prin modul în care sunt construite, în special datorită capacității mari de stocare a energiei care există în sistemele de back-up ale centrelor de date, ele se pot transforma în jucători importanți pe piața energetică. Există un potențial enorm în ceea ce privește flexibilizarea pieței prin punere la dispoziție a resurselor centrelor de date și noi credem că toate părțile ar trebui să colaboreze pentru a accelera acest proces pe piața din România. În țara noastră, observăm o cerere în creștere pentru centrele de date cu putere instalată de până în 100 KW, iar după ce ele vor fi dezvoltate vor putea fi integrate în sistemul energetic național”, spune Gabriel Tache, General Manager Eaton Electric România.
Economia și societatea noastră se bazează foarte mult pe date, exact în momentul în care trebuie să punem frână consumului de energie dacă dorim să combatem schimbările climatice. Nu există megabiți fără megawați și, pe măsură ce solicităm și producem din ce în ce mai multe date, nivelul consumului de energie va crește. Paradoxal, consumul mai mare va duce la o flexibilitate încă și mai mare pe piața energiei. Centrele de date se bazează pe trei mari categorii de flexibilitate energetică – sistemele UPS (uninterruptible power supply sau surse de energie continuă, în esență dispozitive de stocare a energiei), generatoare de rezervă și posibilitatea de a schimba sursele de energie în funcție de timp și locație.
Piața din România va contribui și ea la acest proces, centrele de date fiind în dezvoltare accelerată, similară cu cea înregistrată la nivel european. Potrivit jucătorilor din industria națională, piața de infrastructură pentru centrele de date a crescut cu peste 20% anul trecut, iar această tendință se va păstra și în 2022.
Eaton propune soluții integrate pentru întreaga infrastructură a centrelor de date, începând de la transformatoare și tablouri electrice pentru alimentare și distribuție și până la soluții software pentru gestionarea completă a alimentării cu energie. În acest moment sunt peste 20 de centre de date unde Eaton oferă consultanță și tehnologii, în special soluții de comunicație cu certificări de securitate cibernetică IEC 62443-4-2și UL 2900-2-2.