Aspiratoarele sunt dedicate în special fabricilor şi producătorilor în general, dar nu numai. Mastervac este unul dintre puţinii producători mondiali, care deţine o gamă atât de diversificată în privinţa echipamentelor şi aplicaţiilor.
Industria este în general un domeniu „murdar”, în care curăţenia joacă un rol foarte important. Echipamentele cu care se realizează operaţiunile de curăţenie, datorită mediilor foarte solicitante în care lucrează, trebuie să îndeplinească o serie de caracteristici, atât din punct de vedere al eficienţei de lucru, al siguranţei, al durabilităţii cât şi al consumului de resurse. Mastervac, un producător de origine italiană, fabrică echipamente de aspirare la cel mai înalt nivel, destinate în special uzului în cadrul spaţiilor de fabricaţie. Echipamentele sunt foarte avansate tehnologic, existând chiar şi variante care folosesc aerul comprimat pentru alimentare. Sunt produse într-o gamă foarte variată si răspund tuturor cerinţelor din industrie.
Aparatele Mastervac sunt destinate în principal aplicaţiilor care necesită un grad înalt de aspirare, adică acolo unde nu se pot utiliza aparatele profesionale clasice. Distribuitor pentru România este compania B.T. Best Tools Company din Bucureşti. Aceasta a fost înfiinţată în anul 2006, începându-şi activitatea prin distribuirea echipamentelor de curăţenie din gama mică precum: aspiratoare profesionale, maşini de spălat pardoseli şi maşini de măturat. În timp, gama de echipamente a fost diversificată, dezvoltând trei divizii separate. Prima divizie se ocupă acum în continuare de vânzarea echipamentelor de curăţenie şi echipamentelor de salubrizare, a doua de grupuri electrogene iar a treia o reprezintă partea de reprezentare şi distribuţie a echipamentelor de construcţii. Aspiratoarele Mastervac se grupează în mai multe game, fiecare fiind destinată unor segmente sau aplicaţii speciale de lucru.
PRO
Aparatele din această gamă sunt acționate de unu până la trei motoare dotate cu perii colectoare. Acestea sunt destinate uzului mediu şi pot aspira atât umed cât și uscat.
MS
Aspiratoare industriale, se deosebesc de cele clasice prin sistemul constructiv inovator și prin capacitatea mare a cuvelor, de până la 120 l. Dimensiunile filtrului unui aspirator clasic ajunge la 8.000 cm² pe când cele industriale până la 45.000 cm². Gama include modelele M 220 S, M235 şi M450, dotate cu filtre lamelare de dimensiuni până la
30.000 cm².
COMPACT
În această gamă se regăsesc aspiratoare echipate cu motoare asincron, legate direct la turbinele de ventilație. Aceste aspiratoare pot funcționa în mod continuu, fiind destinate aplicaţiilor grele, unde este necesară funcţionarea fără întrerupere. Capacitatea cuvelor ajunge până la 160 l iar suprafețele de filtrare până la 50.000 cm². Un aspect foarte important îl reprezintă puterea motorului, care ajunge pentru modelele TS 1500 HT și TS 1800 la 29,4 CP.
TS INDUSTRIAL
Aparatele din această gamă sunt destinate aplicaţiilor grele specializate, precum aspirarea metalelor ori a unor cantități însemnate de praf. Pot fi utilizate în fabrici de ciment sau de ceramică. Cuvele au dimensiuni considerabile şi ajung până la 160 l.
TS HD (Heavy Duty)
Aceste aspiratoare sunt dotate cu un sistem pneumatic special de scuturare. Acesta funcţionează permiţând unui puls de aer comprimat să sufle periodic în filtru, rezultând un efect de scuturare a reziduurilor provenite din operaţiunile de aspirare.
MEKA
Este o gamă specială, destinată aspirării amestecului de șpan cu ulei sau emulsii de răcire, rezultate din funcţionarea strungurilor automate. Aparatele sunt dotate cu o sită de filtrare care captează șpanul separându-l de ulei. După această separare, uleiul colectat este deversat fie manual (cu ajutorul unui robinet de golire plasat in partea de jos a containerului) fie cu ajutorul unor pompe electrice. Pentru aplicațiile care necesită funcționalitate continuă, sistemele se pot porni simultan, existând posibilitatea aspirarii si deversarii uleiului în acelaşi timp.
O2
Aspiratoarele sunt acționate cu ajutorul aerului comprimat şi sunt destinate industriei generale, în special datorită gradului de siguranţă înalt. Datorită faptului că nu produc scântei, pot fi utilizate în condiţii optime, fiind destinate în special pentru aplicaţiile cu un risc ridicat de explozie. Spre exemplu, pentru motive de siguranţă, în fabricile de avioane ori pe şantierele navale este interzis lucrul cu echipamente acţionate electric.
AIREX
Au o construcţie din inox, şi sunt dotate cu un sistem inteligent de eliminare a energiei electrostatice, deoarece pulberile metalice, făina, zahărul sau praful de cereale reprezintă proprietăţi explozibile. Conform directivelor europene, zonele de risc sunt clasificate în funcţie de risc, crescând gradual de la zona 1 specifică lucrărilor minere. Aparatele din această gamă se încadrează în zonele 21 şi 22. Spre exemplu, morile de făină se încadrează în zona 21. Aici există cantităţi foarte mari de praf cu potenţial explozibil, în condiţii permanente.
ATEX
Gama este dedicată în special pentru lucrul în zonele de risc 21 și 22. Aparatele prezintă filtre de evacuare HEPA şi comutatoare ATEC, care nu produc scântei. Filtrul HEPA are o capacitate de filtrare de până într-un micron şi face parte dintr-un grup de trei filtre.
NOMEX
Aspiratoarele sunt destinate aspirării cuptoarele de pâine. Sunt dotate cu un kit special de țevi îmbrăcate în manșoane de ceramică şi cu perii fabricate dintr-un material rezistent la temperaturi înalte. Lamele de aspirație sunt fabricate din silicon iar filtrul este realizat din poliester NOMEX cu o suprafață de 20.000 cm². Notabil este faptul că aparatele pot rezista la temperaturi ale aerului aspirat de până la 250°C.
Aplicaţii:
– Aviaţie;
– Turnătorii;
– Industria alimentară;
– Industria plastică;
– Industria lemnului;
– Şantiere navale;
– Industria hârtiei;
– Lucrări cu ciment;
– Centrale electrice, etc.
Interviu – Valentin Marin Sales Manager – Dept. Echipamente Curăţenie – B.T. BEST TOOLS COMPANY
Easy Engineering: Din ce an sunteţi importator pentru aspiratoarele Mastervac în România?
Valentin Marin: Am început reprezentarea în România din anul 2009.
Easy Engineering: Câţi ani de experienţă are Mastervac în producţia aspiratoarelor industriale?
Valentin Marin: Producţia acestora a început în anul 1991. Aspiratoarele sunt produse în Italia şi corespund tuturor normelor europene.
Easy Engineering: Ce caracteristici speciale au aparatele?
Valentin Marin: Sunt dedicate în special fabricilor şi producătorilor în general, dar nu numai. Pot spune că Mastervac este unul dintre puţinii producători mondiali, care deţine o gamă atât de diversificată în privinţa echipamentelor şi aplicaţiilor. O caracteristică notabilă este faptul că există modele în special pentru zona de risc explozibil 21.
Easy Engineering: Cum se realizează distribuţia?
Valentin Marin: Best Tools Company este importator exclusiv şi deţinem o rețea de distribuție națională. De asemenea, acționăm şi prin vânzări directe. Asigurăm service pentru întreaga gamă de aparate şi dispunem de unităţi mobile care se pot deplasa rapid, pe teren, acolo unde este nevoie.
Easy Engineering: În ce stadiu se află piața aspiratoarelor industriale?
Valentin Marin: Oricine realizează activităţi de producţie, are nevoie să facă şi curăţenie, este clar. Piața aceasta este în general stabilă şi nu depinde în mod special de criza financiară. Pot spune că diferenţele faţă de 2012 nu sunt majore şi ne aşteptăm la o creştere subtilă anul acesta.
Easy Engineering: Ce prognoze aveţi pentru anul 2013?
Valentin Marin: Nu pot face o prognoză concretă deoarece în această industrie nu există fluctuaţii foarte mari din punct de vedere al vânzărilor. Pot spune doar că există o necesitate permanentă de echipamente performante şi eficiente, iar atât timp cât industria va funcţiona în România va