Previziunile Bosch arată faptul că începând cu anul 2020 se va înregistra o creştere puternică a cererii de autovehicule electrice şi de modele hibrid „plug-in”. Din acest motiv, după primirea acordului din partea autorităţilor competente, Bosch a continuat reorganizarea operaţiunilor sale cu acumulatorii litiu-ion pentru autovehicule. Astfel, fostele unităţi funcţionale SB LiMotive Germany GmbH din Stuttgart şi Cobasys LLC cu sediul în Orion, Michigan, vor fi încorporate în Grupul Bosch sub forma unei filiale, Robert Bosch Battery Systems, care va fi deţinută în totalitate de concernul german.
Ca parte a intensificării suplimentare a activităţilor cu acumulatori, Bosch s-a angajat să realizeze toate proiectele demarate deja, legate de sistemele de acumulatori. Conform planurilor concernului german, Samsung SDI va fi furnizorul principal de celule de acumulatori, dar Bosch va avea libertatea de a folosi celule şi de la alţi producători.