S-a mai dus o vară. Cine a profitat de razele soarelui poate spune că a fost norocos. Vara aceasta pare să fi fost una dintre cele mai normale veri din ultima vreme, din mai multe puncte de vedere, atât al temperaturilor cât şi al lipsei evenimentelor ieşite din comun. Nici cele normale nu au fost prea multe. Puţin necaracteristic mediului în care trăim. Deci, putem afirma că a fost oarecum frumos. Dar cum toate lucrurile frumoase se termină repede…uneori prea repede, într-un final nostalgic revenim cu picioarele pe pământ, cu voie sau fără, la treburile cotidiene – adică agitaţie.
Bineînţeles, orice sfârşit lasă locul unui nou început şi, mai nou, se pare că toate sezoanele trebuie să se termine neapărat cu un punct culminant. De data aceasta punctul culminant l-a reprezentat încă o apocalipsă, venind nu cu mult timp după sfârşitul freneziei cu calendarul, aparent neterminat, mayaş, acum am fost nevoiţi să ne confruntăm cu prezicerile lui Rasputin, că lumea se va sfârşi în luna August. Se pare că şi de data aceasta am ieşit „victorioşi”. Ce să zic.. .aştept filmul, probabil că este în producţie pe la Hollywood.
Trecând de la acţiunea necontenită din Hollywood avem iarăşi posibilitatea de a juca în pelicula de acţiune proprie, adică cea maratonistă de pe plaiurile mioritice. La sfârşit de vară se anunţă o toamnă „agitată”, dar în acelaşi timp mult aşteptată, cu un plus de evenimente importante, investiţii şi deblocări de fonduri europene. Cel puţin acestea sunt prognozele optimiste. Pe cele pesimiste nu are sens să le menţionez. Suntem deja în contact cu acestea o foarte bună parte a timpului. Oare de ce?
Se pare că oamenii şi-au creat relaţii destul de strânse cu ştirile negativiste, care bineînţeles circulă mai repede decât cele pozitive. Apropo de relaţii, am citit mai demult o maximă interesantă, care spunea că: „toate relaţiile de succes din istorie au fost acelea în care protagoniştii s-au despărţit la un moment dat, din diverse motive, înainte să intervină plictiseala”. Dacă am compara, la noi este invers, plictiseala intervine când nu sunt mai sunt ştiri negative. Interesant…
În alte ştiri, în luna Septembrie va avea loc şi un târg important pentru domeniul electric – IEAS, care se anunţă mai mare comparativ cu cel de anul trecut, atât ca număr de expozanţi cât şi vizitatori.
Mai demult, o altă maximă spunea: „urmează-ţi visele, oriunde te-ar duce”. Nu mai rămâne decât să visăm frumos şi să transformăm visul în realitate. Adică să ne trezim.
Numai bine,
Ciprian Rotaru