Producătorul de autovehicule comerciale MAN intră în sezonul de fotbal 2013/2014 cu un nou record: 13 cluburi din Bundesliga apelează la autocare marca MAN și NEOPLAN pentru a duce jucătorii și asistenții la stadioane.
MAN domină liga în mod evident, cu o cotă de piață a autocarelor echipelor de fotbal de 72 procente: 350 de profesioniști savurează în fiecare weekend dotările luxoase ale autocarelor MAN, pregatite special pentru echipele de fotbal. Producatorul din München, cu o tradiție îndelungată, își demonstrează și în sezonul 2013/2014 angajamentul de succes față de Bundesliga germană de fotbal: ca sponsor al echipelor de top FC Bayern München, Borussia Dortmund, Hamburger SV, VfL Wolfsburg și Borussia Mönchengladbach.
„72 de procente este o cotă incredibilă. Se pare că managerii cluburilor dorm mai liniștiți, știind că valoroasa lor echipă călătorește în siguranță cu autocarele noastre“, spune Reinhard Pöllmann, directorul general al MAN Truck & Bus Germania.
Într-adevăr, autocarele echipelor din Bundesliga sunt dotate cu o multitudine de sisteme de siguranță. Însă pentru jucători este important și gradul mare de confort în autocare. Un aparat de gheață la bordul mașinii poate părea la prima vedere o simplă demonstrație de lux.
Dar dacă pe drumul lung de întoarcere acasă, acesta va ajuta la răcorirea micilor accidentări, el devine un real suport, ca de altfel și scaunele de piele multiajustabile, cu susținere pentru picioare. Monitoare LCD cu DVD-Player, TV satelit și acces la internet prin Wi-Fi, oferă posibilitatea discuțiilor tactice la bord, sau își aduc contribuția la momentele de divertisment ale echipei. Dacă pot fi conectate și console pentru jocuri, rămâne încă un secret.
Pentru ocazii deosebite, MAN pune la dispoziție cluburilor sale partenere chiar și mașini speciale: Marșul triumfal al triplei campioane FC Bayern prin centrul orașului München, s-a făcut de jucători, asistenți și management într-un camion MAN Cabrio, executat special pentru ei.