Chicago Pneumatic Tool Company proiectează, produce şi comercializează maşini-unelte pneumatice încă din 1901. Astăzi oferă o gamă largă de produse, care include: demolatoare pneumatice şi hidraulice, excavatoare, scarificatoare, perforatoare pentru rocă, rotopercutoare, ciocane de dăltuit, pompe de evacuare şi multe altele. Născută în oraşul de la care a luat numele, Chicago Pneumatic este în prezent o companie globală, cu organizaţii de vânzare în toată lumea.
Distribuitor pentru echipamentele Chicago Pneumatic în România este compania B.T. Best Tools Company. A fost înfiinţată în anul 2006 începându-şi activitatea prin distribuirea echipamentelor de curăţenie din gama mică precum: aspiratoare industriale, maşini de spălat pardoseli şi maşini de măturat . În timp, gama de echipamente a fost diversificată, dezvoltând trei divizii separate. Prima divizie se ocupă în continuare de vânzarea echipamentelor de curăţenie si echipamente de salubrizare, a doua de grupuri electrogene iar a treia o reprezintă partea de reprezentare si distribuţie a echipamentelor de construcţii.
Echipamentele hidraulice primesc puterea hidraulică de la agregat direct la unealtă. Nu numai că se simt mult mai puternice, dar depăşesc efectiv alte maşini comparabile. Cu clapeta la maxim se ajunge la puterea unui motor de 18 CP pentru o maşină care cântăreşte numai 10 kg. Pentru lucrări de renovare, întreţinerea drumurilor, utilităţi şi orice alte situaţii în care portabilitatea şi flexibilitatea ajută la câştigarea timpului, maşinile hidraulice reprezintă soluţia. Se pot folosi oriunde, în orice anotimp, independent de sursele de energie sau cele pneumatice.
Demolatoarele hidraulice CP acoperă gama de la modele uşoare şi flexibile până la modele de sarcină super-grea, cu o energie de percuţie de 140 jouli, la o frecvenţă medie de 1.276 lovituri pe minut. Pentru orice lucrare de amploare, mică, uşoară sau grea, CP oferă maşina potrivită în gama lui de demolatoare.
Designul subţire al demolatoarelor hidraulice CP oferă o foarte bună vizibilitate a vârfului sculei de lucru, mărind astfel productivitatea. Maşinile sunt perfect echilibrate, fără şuruburi laterale exterioare şi elemente protuberante care să intre în contact cu corpul operatorului.
Furtunurile sunt echipate cu cuple rapide, cu faţă plată HTMA, pentru racordare rapidă şi uşoară în toate situaţiile de lucru. Cuplele sunt concepute astfel încât să menţină curat sistemul hidraulic pe şantiere cu expunere intensivă la praf şi murdărie.
www.best-tools.ro