CES 2014, CEL MAI MARE TÂRG DE TEHNOLOGIE DIN LUME A BÃTUT RECORDUL LA INOVATII

Pentru al treilea an consecutiv, CES – Consumer Electronics Show, cel mai mare târg de tehnologie din lume, care s-a desfășurat între 7 și 10 ianuarie, în Las Vegas, a cuprins cele mai importante lansări din tehnologia viitorului. Peste 3.200 de expozanți s-au întrecut în prezentarea de inovații, în cadrul târgului.

“CES este locul unde se adună toți cei care prosperă în afaceri cu tehnologii de consum și cuprinde la un loc cele mai multe inovații de pe planetă”, a declarat Gary Shapiro, președinte și CEO, CEA.

CEO-ul Intel, Brian Krzanich a ținut la CES Las Vegas primul său discurs de după numirea sa, prezentând design-uri pentru diverse dispozitive: căști inteligente care furnizează informații biometrice și de fitness, casca inteligentă compatibilă cu aplicațiile existente de asistență personală și un încărcător wireless inteligent, în forma unui vas în care se așează telefonul.

“Dispozitivele purtabile nu sunt în prezent atât de populare deoarece nu rezolvă probleme importante și nu sunt încă integrate în stilul nostru de viață”, a declarat Krzanich. “Suntem concentrați pe această direcție. Suntem de părere că, dacă un lucru se conectează și calculează, atunci o face cel mai bine cu Intel Inside”, a completat acesta. Compania a prezentat în cadrul târgului și Intel Edison, un nou computer bazat pe tehnologia Intel Quark, încorporat într-un dispozitiv de tip card SD, cu sistem wireless și suport pentru o multitudine de sisteme de operare.

Tehnologia Quark a fost prezentată în toamna anului trecut, reprezentanții companiei declarând că se focusează pe dispozitive ca ceasuri inteligente și chip-uri care să fie atașate pe o serie de obiecte ce pot comunica între ele, formând acel “internet al lucrurilor”, despre care se vorbește tot mai mult.

Audi au anunţat colaborări cu alte companii din industria auto şi sectorul IT, printre care şi producătorul american de cipuri grafice Nvidia, pentru a impune Android că soluţie software de top în automobilul viitorului. Tehnologia pregătită de Google şi Audi va oferi conducătorului auto şi pasagerilor acces la muzică, navigaţie, aplicaţii şi servicii într-un mod similar cu experienţă de utilizare a smartphone-urilor Android.

Audi a implementat un sistem de iluminare cu laser pe prototipul Audi Sport Quattro Laserlight. În timp ce farurile obişnuite au o rază de acţiune de 400 de metri, noul sistem cu laser atinge 800 de metri, crescând siguranţă rutieră.

În cadrul târgului au fost prezentate câteva mii de produse, care de care mai spectaculoase.

Printre ele se numără:

– Horizon 2- un ecran de 27 inch ce poate fi așezat orizontal, transformându-se într-o masă de divertisment. În plus, poate să descarce instantaneu fotografiile dintr-un smartphone, prin simpla aşezare a telefonului pe suprafaţa sa.

– Ascend Mate2 4G – un smartphone cu baterie de 4.050 mAh, ce oferă suficientă autonomie pentru vizionarea a 6 filme şi ascultarea a 100 de ore de muzică, la o singură încărcare.

– WowWee – un robot de 20 de cm, pe două roţi, ce poate fi controlat prin gesturi, cu ajutorul unui telefon mobil sau poate fi lăsat să se plimbe în mod autonom.

– LG, Samsung, Sony, Sharp, Toshina şi Panasonic au prezentat la CES televizoare UtraHD și 4K de o tehnologie extrem de spectaculoasă.

– rochie dintr-un material textil care conține fibre optice, datorită cărora își schimbă culoarea, a fost realizată și prezentată la târg de creatoarea de modă londoneză Amy Rainbow Winter.

– Tab PRO, noua tabletă Samsung promite să fie caietul de schițe pentru cei mai talentați desenatori.