NIK WALLENDA, DEASUPRA ORASULUI CHICAGO

Nik Wallenda, “Regele mersului pe sârmă”, se întoarce cu o nouă aventură la înălțime! În ”Orașul Vânturilor”, așa cum este supranumit Chicago, Wallenda va executa cel mai îndrăzneț și mai dificil număr de mers pe sârmă din cariera sa. Legat la ochi, fără plasă de siguranță sau ham, el va încerca să parcurgă la înălțime distanța dintre doi zgârie-nori.

Discovery Channel va filma acest eveniment pas cu pas, transmiţându-l în direct, în aproape 200 de ţări din întreaga lume. În România, evenimentul Nik Wallenda deasupra orașului Chicago va fi difuzat în direct luni, 3 noiembrie, începând cu ora 02.00 şi în reluare, în aceeași zi, de la ora 20.00.

În prima parte a traversării, Wallenda va străbate mai bine de două cvartale, urcând o pantă de 15 grade, de la turnul vestic al celebrului complex Marina City până la clădirea cu peste 50 de etaje a Leo Burnett, care se ridică deasupra râului Chicago. Va fi o dublă premieră: cursa între doi zgârie-nori la cea mai mare înălțime încercată vreodată de un membru al familiei “Flying Wallenda” și, în plus, panta cea mai abruptă pe care a încercat vreodată s-o urce Nik, într-o traversare pe cablu. A doua parte a traseului său se va întinde de la turnul vestic al complexului Marina City până la turnul estic, timp în care va fi legat la ochi. Zeci de camere de filmat vor fi amplasate prin tot orașul și în elicoptere, surprinzând fiecare pas al acestei aventuri periculoase, căci Wallenda va încerca traversarea într-una dintre zonele cu cele mai puternice vânturi din Chicago.

DISCOVERY

“Va fi cel mai incitant traseu pe sârmă din toată cariera mea”, a declarat Wallenda. “Nu m-aș putea gândi la un oraș mai bun în care să încerc așa ceva. Îmi amintesc cu drag de spectacolele pe care le-am dat cu ai mei în Chicago și în zona vest-centrală a SUA. În plus, este vorba despre ”Orașul Vânturilor” și nimic nu se compară cu o asemenea încercare pe timp de iarnă, în Chicago. E o provocare extraordinară pentru mine. Îmi place să-mi depășesc limitele și să fac lucruri pe care cei mai mulți oameni le consideră imposibile. Sunt mereu în căutarea următorului mare obstacol și vreau să fac lucruri pe care lumea nu le-a mai văzut. Vreau ca familia mea să fie acolo și să vadă cum se scrie istoria. Mă voi simți încurajat și susținut, știind că ei se vor ruga alături de mine,” a declarat Nik Wallenda.

Telespectatorii care intră online pe SkyscraperLive.com vor beneficia de ”un bilet în primul rând” al evenimentului. Disponibil în 60 de țări și în 14 limbi, site-ul îi va aduce în Chicago pe telespectatorii din întreaga lume.