BOSCH RESEARCH & DEVELOPMENT A ORGANIZAT BOSCH R&D OPEN DAY

La finalul lunii februarie, Centrul de Cercetare și Dezvoltare al companiei Robert Bosch din Cluj a fost gazda unui eveniment de carieră, dedicat viitorilor absolvenţi ai facultăţilor tehnice din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi Universității Babeș-Bolyai, precum și tinerilor profesioniști. Cei care doresc să-şi dezvolte o carieră în industria software au avut ocazia să participe la evenimentul desfăşurat în noul sediu al centrului Bosch R&D din Cluj. Bosch a dorit să cunoască mai multe despre aşteptările şi interesele tinerilor profesionişti, precum şi să ofere acestora posibilitatea de a sta de vorbă cu câţiva dintre liderii R&D locali şi internaţionali. Astfel, compania a organizat un forum de discuţii pe principalele teme dezvoltate de centrul Bosch R&D din Cluj-Napoca. În spaţiul de lucru al centrului, cei aproape 80 de participanţi au avut posibilitatea să experimenteze o serie de aplicaţii pe care centrul le dezvoltă în prezent şi să discute direct cu seniorii din cadrul departamentului despre provocările cu care se confruntă în cadrul proiectelor în desfășurare.