Aproximativ 300 de actori din sectorul construcțiilor s-au întâlnit în data de 22 aprilie 2015 la hotelul Novotel. Evenimentul organizat de Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii – FPSC, în parteneriat cu PRIAevents şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România – UGIR, cu sprijinul: Camerei de Comerţ Româno – Germane, al PSC şi al PPTT a constituit unul dintre cele mai importante întâlniri din domeniu.
Conferinţa Restart Construcţii a reunit participanţi precum: antreprenori şi manageri de top din sectorul de construcţii&imobiliare, producători de materiale, arhitecţi şi proiectanţi, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi ai ambasadelor, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi patronatelor, experţi în finanţări şi achiziţii publice, consultanţi, avocaţi, companii IT&C şi a constituit cel mai bun prilej de a discuta despre relansarea investiţiilor în acest sector. Evenimentul s-a finalizat cu o sesiune de discuţii libere, cu participare interactivă din rândul participanţilor.