În 2015, conform datelor preliminare, Grupul Bosch a înregistrat pentru prima dată vânzări de peste 70 miliarde de euro. Compania a reuşit să-şi sporească veniturile cu aproximativ zece procente anul trecut. De asemenea, rezultatele s-au îmbunătăţit. Incluzând efectele extraordinare, rezultatele înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) au crescut până la aproape cinci miliarde de euro. Ajustate pentru efecte extraordinare, rezultatele au însumat aproximativ 4,5 miliarde de euro.
Bosch modelează transformarea digitală
În mod special, conectivitatea în domeniul internetului lucrurilor transformă în prezent afacerea Bosch, în unele cazuri, la nivel fundamental. Bosch este singura companie din lume care este activă la toate cele trei niveluri ale internetului lucrurilor. Grupul Bosch oferă tehnologii cheie, care facilitează conectivitatea, cum ar fi senzori şi software, şi, de asemenea, dezvoltă noi servicii pe această bază. “Cu expertiza noastră în domeniul senzorilor, software-ului şi serviciilor, noi modelăm lumea conectată şi inaugurăm noi oportunităţi de afaceri. ‘Transformarea digitală’ nu reprezintă pentru noi o ameninţare. Noi o vedem mai degrabă ca pe o oportunitate enormă”, a continuat Denner.
O viaţă mai simplă
Obiectivul strategic al Bosch este de a oferi soluţii pentru mobilitate conectată, producţie conectată, precum şi pentru sisteme energetice şi clădiri conectate. Compania a lansat o serie de noi soluţii în acest sector în 2015. “Tehnologia conectată este cheia pentru a face faţă provocărilor viitorului, cum ar fi deficitul de resurse şi urbanizarea”, a declarat Denner. De exemplu, într-o clădire conectată inteligent, consumul de energie poate fi redus cu până la 40 de procente. Până în 2020, în jur de 230 de milioane sau 15 procente dintre toate gospodăriile la nivel global vor fi echipate cu soluţii de tip casă inteligentă. “Tehnologia şi sistemele conectate trebuie să fie intuitiv şi uşor de folosit pentru utilizatori”, a continuat Denner. Din acest motiv, dezvoltarea sistemelor casă inteligentă Bosch s-a concentrat pe experienţa utilizatorilor. Cu o platformă unică, sistemul permite conectarea inteligentă a dispozitivelor, cum ar fi sistemele de încălzire, aparatele electrocasnice, sistemele de divertisment, de iluminat, precum şi a cele de securitate. Toate dispozitivele conectate dintr-o locuinţă pot fi operate prin intermediul unui smartphone sau al unei tablete cu ajutorul unei singure aplicaţii.
Reducerea gazelor cu efect de seră
În acest context, Denner a subliniat şi importanţa tehnologiei Diesel pentru atingerea obiectivelor referitoare la încălzirea globală. “Numai cu ajutorul tehnologiei diesel, de exemplu, pot fi atinse obiectivele ambiţioase cu privire la emisiile de dioxid de carbon ale UE”.
Vehiculele diesel emit mult mai puţin dioxid de carbon, în comparaţie cu vehiculele pe benzină. “În dezbaterea despre calitatea aerului şi pulberilor în suspensie din oraşe, tehnologia diesel nu face parte din problemă, ci din soluţie”, a declarat Denner. Mulţumită tehnologiei moderne de filtrare, a mai adăugat acesta, un vehicul Diesel poate curăţa de pulberile în suspensie aerul ambiant din marile oraşe.