În zilele de lucru, traficul în București este lent, bară la bară, cu emisii de noxe, zgomot și fără garanția sosirii la destinație în timp util. Fenomenul este tipic marilor orașe, ceea ce a convins Yamaha Motor Co. Ltd să dezvolte, cu ajutorul BASF, o soluție menită să facă deplasările pe distanţe scurte confortabile şi practice. Este vorba de un vehicul electric de nouă generaţie, I05GEN, cu trei roți, expus în prezent la Muzeul de Arhitectură Toyo Ito din Tokio.
La vehiculele moderne, anvelopele sunt elementul principal pentru o călătorie confortabilă şi relaxantă. De aceea, pentru a îmbunătăţi experienţa deplasării, la fabricarea anvelopelor a fost utilizat poliuretanul Infinergy® – primul poliuretan termoplastic expandat şi Elastollan® – un alt poliuretan termoplastic de la BASF. Ceea ce contribuie la designul uimitor al anvelopelor este structura celulară caracteristică a poliuretanului Infinergy. În plus,
Elastollan permite o varietate de texturi şi culori pe suprafaţa anvelopelor: imaginați-vă un astfel de vehicul cu anvelope în toate culorile curcubeului! “Echipa designfabrik® contribuie la transformarea ideilor în produse de actualitate care îmbunătăţesc calitatea vieţii” a subliniat Andy Postlethwaite, Senior VP al Diviziei Materiale Performante – Asia Pacific, din cadrul BASF. „Prin faptul că ne-am oferit serviciile de consultanţă în alegerea culorilor, materialelor şi finisajelor pentru I05GEN, am ajutat Yamaha să dezvolte conceptul de ‘Dinamism rafinat’ “. Designfabrik Tokyo este departamentul din cadrul Diviziei Materiale Performante care ghidează proiectanţii şi inginerii industriali în fiecare etapă de dezvoltare a produsului, pentru a transforma ideile creative în realitate, oferind asistenţă de specialitate în legătură cu utilizarea diferitelor materiale.”
Yamaha Motor Co.,Ltd. şi-a oferit sprijinul cunoscutului architect japonez Toyo Ito, pentru proiectarea unui concept de vehicul minimalist, de nouă generaţie, destinat să conecteze oamenii atât între ei cât şi cu locurile pe care le frecventează, într-un mod confortabil, pe distanţe scurte, pentru a-și îndeplini activităţile de zi cu zi. Acest concept se contrapune multor tipuri de vehicule existente, care s-au axat pe deplasarea la viteză mai mare şi pe distanţe mai lungi.