ED STAFFORD SE INTOARCE IN SALBATICIE INTR-O NOUA SERIE DE SUPRAVIETUIRE

Specialitatea lui? Să rămână în viață. Asta știe să facă cel mai bine și asta încearcă să arate telespectatorilor Discovery. A facut-o și în România, în Munții Carpați, de data asta merge în locuri noi ca să-și testeze anduranța. Ed Stafford: La limita supraviețuirii este cea mai nouă serie în care aventurierul suprem ne arată cum scapă cu viață din alte câteva medii total neprietenoase omului. În acest sezon, Ed înfruntă Deşertul Atacama din Bolivia, Provincia Darien din Panama, pădurile din Laos, mangrovele din zona de coastă a Madagascarului, Munţii Altai din Mongolia şi Munţii Rodopi din Bulgaria.

Străbătând păduri subtropicale, deşerturi aride sau munţi pustii, Ed rămâne în sălbăticie fără niciun fel de echipamente de supravieţuire şi are la dispoziţie doar 10 zile ca să ajungă din nou în lumea civilizată, sfidând limitele rezistenţei umane. Are la el o cameră de filmat cu care înregistrează întreaga experienta, dar nimic mai mult – nici măcar o hartă sau o busolă.

Madagascar: Mangrovele din zona de coastă

În Madagascar, unde există specii sălbatice unice, imposibil de găsit în alte părţi ale lumii, Ed înfruntă mai multe forme de relief, în condiţii foarte dificile. Îşi începe călătoria într-un ecosistem de mangrove şi are la dispoziţie doar 10 zile ca să meargă de-a lungul coastei şi să ajungă  intr-un sătuc de pescari de unde va putea reveni în siguranţă în zona civilizată.

Bulgaria: Munţii Rodopi

Ed rămâne la mila forţelor naturii în sudul Bulgariei, în Munţii Rodopi. Presărat cu prăpăstii adânci şi piscuri de peste 2000 de metri înălţime, acest lanţ muntos e populat de o mulţime de urşi bruni masivi, dintre care cel mai mare exemplar măsurat avea peste 2,5 metri înălţime, stând pe labele din spate.

Mongolia: Munţii Altai

Ed e lăsat în Munţii Altai – un lanţ muntos întins şi izolat, aflat la graniţa dintre Mongolia, Rusia, Kazahstan şi China. În umbra celui mai înalt pisc din Mongolia, Tavn Bogd (4374 m), el trebuie să ajungă la o aşezare a unei populaţii nomade, pe graniţa cu Rusia. Pe traseu trebuie să înfrunte vânturi violente de munte şi un ger îngrozitor, cu temperaturi de aproape -20˚C, croindu-şi drum spre dealurile de la poalele munţilor.

Laos: Munţii Annamite

Laosul este o ţară cu peisaje splendide, stânci de calcar golaşe şi văi misterioase. Însă tot aici se află şi mii de mine de teren, lăsate în urmă de Războiul din Indo-China. Este una dintre cele mai dificile zone traversate până acum de Ed.

Bolivia: Deşertul Atacama

Deşertul Atacama este cel mai arid şi totodată cel mai înalt desert din lume, în afara regiunilor polare. Pe alocuri, există aici zone care au parte de mai puţin de 2,5 cm de precipitaţii pe an. Rămas pe aceste câmpii înalte şi izolate, Ed descoperă un sistem de cursuri de apă care l-ar putea conduce spre punctul de întâlnire, aflat la aproximativ 50 km distanţă, doar că până acolo mai trebuie să străbată defileuri adânci, parcă nesfârşite.

Panama: Provincia Darien

Lăsat pe Coasta Pacificului din Panama, Ed are de parcurs un traseu cumplit, de 10 zile, prin celebra Provincie Darien. Zona, cunoscută drept una dintre cele mai periculoase întinderi de junglă de pe planetă, este un loc pe care Ed l-a admirat dintotdeauna şi pe care şi-a dorit să-l înfrunte încă de când a început să exploreze lumea.