Dacă ar fi să comparăm modul în care interacționăm cu tehnologiile cu o piesă de teatru, am observa imediat câteva similarități interesante. Într-o piesă de teatru putem vedea cu ușurință că aceasta este compusă din sala sau spațiul unde are loc, spectatorii și actorii care joacă, în mod evident, un rol. Actorii au personalități diferite în realitate, nu sunt personajele pe care le joacă, dar, de dragul artei, intră în aceste roluri pentru a ne spune povestea piesei. De asemenea, un alt aspect important: interacțiunea este bidirecțională. Chiar și noi, ca spectatori, jucăm un rol: rolul de spectator. Acest rol, în mod evident, este unul pasiv în comparație cu cel al actorilor.
Astfel, în interacțiunea noastră cu tehnologiile, oricare ar fi acestea, primul aspect similar pe care îl putem vedea este că avem neapărat nevoie de un rol: de utilizator, administrator, creator digital ș.a.m.d. Fără acest rol nu putem avea nicio interacțiune. Acest rol ne este alocat, de obicei, și nu reprezintă personalitatea noastră reală. Având în vedere că este un rol activ, am putea spune că, în timp, devine o reprezentare a unor aspecte ale personalității noastre.
De asemenea, după terminarea interacțiunii, apare inevitabil și un interval de timp variabil, necesar pentru a ieși din rol. Practic, datorită identificării prelungite cu rolul nostru, rămânem o perioadă de timp în acel rol, chiar dacă interacțiunea a luat sfârșit. Dacă acest fenomen ar fi direct proporțional cu timpul de utilizare, atunci timpii necesari ar fi destul de lungi, având în vedere timpul mediu de utilizare al unui computer.
Există o dorință de divertisment sau, mai bine zis, de distragere a atenției, pe care o putem vedea din cele mai vechi timpuri. Această dorință este probabil un rezultat și al proceselor naturale care au o durată îndelungată. Există în natură procese care au loc pe perioade extrem de lungi; comparativ cu durata de viață a planetei, aceste procese au loc destul de rapid, dar, având în vedere durata noastră extrem de mică, nouă ne apar pur și simplu ca și cum nu ar exista aceste fenomene.
Astfel, acest stat pe loc, pentru noi, este reprezentat de o senzație de plictiseală și, implicit, apare și o nevoie de divertisment. Realitatea este că nu avem îndeajuns de mult timp, iar rolul nostru de om pe planeta Pământ devine mai degrabă o comedie.
Poate că aici apare și una dintre cele mai interesante contradicții ale relației noastre cu tehnologia. Am creat instrumente care ne ajută să câștigăm timp, dar am ajuns să folosim o parte din acest timp pentru a rămâne permanent conectați la ele. Schimbăm rolurile cu o viteză din ce în ce mai mare: utilizator, spectator, creator, administrator, consumator. Iar trecerea de la un rol la altul nu mai este întotdeauna vizibilă, pentru că tehnologia a devenit decorul permanent al acestei piese în care jucăm.
Adevărata provocare nu este să alegem între tehnologie și absența ei, ci să învățăm când să ieșim din rol. Pentru că, indiferent cât de sofisticate devin tehnologiile pe care le construim, timpul în care noi existăm rămâne limitat. Iar dacă piesa trebuie să continue, poate că merită să fim atenți nu doar la rolul pe care îl jucăm, ci și la momentul în care alegem să lăsăm cortina să cadă.
Cu bine,
Editor-In-Chief
Ciprian Rotaru