CALEA USOARA

De ce să complicăm lucrurile când acestea sunt simple? În mod natural totul este perfect așa cum a fost creat. Ceea ce reprezintă haos la nivel micro poate fi ordine la nivel macro și invers. Să te afli în mijlocul furtunii nu reprezintă neapărat un lucru negativ, ci poate fi chiar o aventură. În acest Univers infinit găsim coliziuni între stele sau planete, găuri negre, explozii inimaginabil de mari și alte lucruri foarte zgomotoase și primejdioase, iar conform teoriei Big Bang, întregul Univers a fost creat de cea mai mare explozie cunoscută vreodată, astfel, putem afirma că, în mod natural aceste lucruri reprezintă esența. Să locuiești într-o peșteră în munți este simplu, să locuiești într-un apartament, într-un oraș, unde vecinul de deasupra renovează apartamentul sau pune muzică la maxim este mai real și, de ce nu, oarecum natural. La fel ca și cum ai trăi într-o junglă, una urbană, unde copacii sunt din beton, iar sunetele animalice sunt înlocuite cu alte sunete, dar nu cu mult diferite.

Am citit mai demult o scurtă poveste interesantă care exprimă foarte bine naturalețea lucrurilor. Într-o pădure avea loc un concurs pentru rapiditate între o veveriță, un iepure și o rândunică. Aceștia se întreceau la trei probe: de cățărat, alergat și de zburat. Prima a fost veverița care a excelat la cățărat, dar la celelalte două probe nu. Iepurele a fost cel mai rapid la alergat, iar rândunica a zburat cel mai bine dintre cei trei. Concluzia – fiecare este proiectat astfel încât să fie cel mai bun doar într-un singur domeniu, iar cei care sunt mai puțin buni în mai multe domenii sunt destinați mediocrității. Din fericire, cu ajutorul tehnologiei, omenirea a putut să exceleze nu numai într-un singur domeniu, reușind cu succes să depășească limitele propriei sale naturi.

Un vechi proverb spunea: “Natura nu se grăbește și totuși totul este realizat”. Nimic nu este mai ușor decât să facem ceea ce ne este nouă natural. Până la urmă, dacă aștepți momentul potrivit, te întrec alții care nu-l așteaptă.

 

Cu bine,

Editor Șef

Ciprian Rotaru