SOCOMEC – NOILE GAME DE UPS-URI SCALABILE PANA LA 1.2 MW

Unul dintre liderii în dezvoltarea şi producţia sistemelor UPS integrate, de puteri mari, compania Socomec prezintă noi soluţii scalabile, eficiente energetic. Echipamentele combină avantajele tehnologiei Green Power 2.0 cu flexibilitatea unui sistem modular. Schimbările tehnologice rapide din domeniul IT conduc la necesitatea ca infrastructura de asigurare a unei alimentări electrice de calitate în mod continuu să fie adaptabilă şi flexibilă. Uşurinţa cu care se pot realiza upgrade-uri a devenit crucială. În acelaşi timp, sistemele scalabile oferă şi avantajul unei implementări rapide la costuri mai mici.

DELPHYS XTEND GP este o gamă de UPS-uri scalabile ce pot fi implementate în mod real fără întreruperea funcţionării („hot-scalable”), destinate a oferi scalabilitate puterii prin adăugarea de module de putere pentru a extinde sistemul până la 1,2 MW.

MODULYS GP – UPS-uri modulare de la 25 până la 600 kW

O altă soluţie de UPS-uri scalabile cu tehnologie Green Power 2.0. Principiul este acelaşi: puterea unei singure unităţi MODULYS GP poate fi scalată de la 25 până la 200 kW prin adăugarea de module de putere ce sunt introduse vertical în cadrul aceluiaşi cabinet.

Noua caracteristică este modularitatea orizontală: acum există posibilitatea realizării unui sistem de până la 3 cabineţi în paralel, pentru a furniza o putere totală de 600 kW. Proiectată cu caracteristica “no single point of failure”, soluţia furnizează o redundanţă totală N+1 sau N+2.

Green Power 2.0

Soluţiile UPS ce folosesc tehnologia Green Power 2.0 oferă următoarele avantaje:

  • Eficienţă până la 96%,
  • Costuri cu energia reduse atunci când funcţionează în modul VFI,
  • Factor de putere unitar (PF = 1) ce asigură un raport euro / kW excelent,
  • Nivele de performanţă certificate de Bureau Veritas.

Toate gamele menţionate sunt proiectate, testate şi produse în Europa.

O structură de producţie flexibilă

Având la bază două centre europene de excelenţă (Franţa şi Italia), grupul beneficiază de unităţi de producţie competitive, cum ar fi Tunisia, şi de locaţii pe pieţele emergente principale (India şi China). Toate aceste unităţi au implementat un sistem de îmbunătăţire continuă, bazat pe principiile de Lean Management, şi de aceea sunt într-o poziţie care le permite să ofere niveluri ridicate de calitate şi să îndeplinească cerinţele privind termenele şi costurile aşteptate de clienţi.

Accentul pus pe service

Competenţa de producător se extinde natural cu o gamă completă de servicii, concepute spre a facilita cercetarea, implementarea şi funcţionarea soluţiilor companiei. Echipele de service şi-au construit reputaţia pe consultanţa, aptitudinile flexibile şi capacitatea de reacţie care vă conferă sentimentul de siguranţă.

Cultura independenţei

Independenţa grupului Socomec permite controlul asupra luării deciziilor,

respectând valorile susţinute de familia sa de acţionari şi împărtăşite de angajaţii săi Cu circa 30 de subsidiare amplasate pe toate cele cinci continente, Socomec urmăreşte dezvoltarea internaţională, concentrându-se asupra aplicaţiilor industriale şi de service la care calitatea expertizei sale face diferenţa.

Spirit inovator

În calitate de specialist în sisteme UPS, comutarea surselor de alimentare, conversia şi măsurarea puterii, Socomec alocă aproape 10% din cifra sa de afaceri cercetării şi dezvoltării. Prin urmare, grupul îşi poate îndeplini aspiraţia de a fi întotdeauna cu un pas tehnologic înainte.