Edd China, maestru în ale mecanicii auto, şi Mike Brewer, expert în evaluări auto, se întorc ca să găsească, să repare şi apoi să vândă automobile la mâna a doua, în noul lor atelier din California, în noul sezon din seria Mașini pe alese. Din 2003, Brewer şi China au cutreierat prin toată lumea după maşini uzate, dar cu potenţial. Acum au stabilit că se vor concentra doar pe America – naţia cea mai înnebunită după maşini din lume – şi îşi propun să găsească cele mai tari modele, să le cumpere, să le refacă şi să le vândă, obţinând profituri bunicele.
Având deja la activ aproape 120 de episoade şi peste 375.000 de dolari obţinuţi ca profit din vânzarea acestor maşini din toată lumea, seria revine cu acest nou sezon în care Mike şi Edd s-au mutat în frumoasa zonă de ţărm din sudul Californiei, unde cultura maşinilor e incredibil de prosperă. Mike evaluează vehicule uzate şi negociază la sânge cu americani la fel de pasionaţi ca şi el. Pe de altă parte, Edd nu-şi mai vede capul de treabă în atelier, unde are parte de tot felul de probleme mecanice dificile, căci se ocupă de o mulţime de vehicule. Tensiunea creşte când Mike, din dorinţa de a obţine profituri mai mari, alege modele cu risc crescut de probleme mecanice, dar Edd nu se lasă mai prejos şi îl trimite pe Mike să caute peste tot piese – de la arbori cotiţi până la scaune. După ce e gata fiecare maşină, cei doi o scot pentru o tură de probă, pe drumurile perfecte din California, până când Mike găseşte un cumpărător serios.
În fiecare episod, Mike vânează o maşină decentă, pe care s-o ia la un preţ corect. El citeşte anunţuri, participă la licitaţii pe internet şi vizitează cluburi auto şi garaje înainte să bată palma cu foştii proprietari. Proaspăta achiziţie este trimisă la atelier, unde Edd, cu ochiul lui de expert, o evaluează, după care se apucă de lucru şi le explică telespectatorilor tot ce face, pe măsură ce se ocupă de reparaţiile necesare. După ce maşina e gata, cei doi fac un test şi se plimbă cu ea, apoi încep să caute cumpărătorul care le oferă cel mai substanțial profit posibil.
Noul sezon din Mașini pe alese vă prezintă modele americane şi străine, printre care un Ford Bronco din 1970, un Porsche 912E și Cadillac V8.
Ep 10 – Un Ford Bronco din 1970
Mike e în căutarea unei aventuri clasice, pe care o găseşte sub forma unui Ford Bronco din 1970. Dar prima impresie poate fi înşelătoare, iar Bronco-ul lui îşi dezvăluie rapid adevărata culoare: rugina. În plus, dincolo de exteriorul oricum nu prea strălucit, Edd descoperă o sumedenie de alte probleme. Va reuşi Mike să găsească o soluţie pentru această cauză aparent pierdută?
Ep 11 – Un Mercedes 500SEC
Mike caută un model de lux şi găseşte cel mai scump automobil scos pe piaţă de Mercedes în 1983: un 500SEC. Având la dispoziţie un exemplar bunicel, dar şi ajutorul dat de un entuziast plin de pasiune, Mike face rost de tot ce îi trebuie ca să transforme acest coupé într-un minunat AMG Wide Body Tribute. Edd îşi pune şi el în funcţiune magia personală şi reuşeşte să transforme modelul conservator într-un bolid ameninţător al autostrăzilor.
Ep 12 – Un Porsche 912E
Mike şi Edd renovează un Porsche clasic.
Ep 13 – Un Chevrolet Camaro
În acest episod, un Camaro clasic se bucură de tratamentul special aplicat de Mike şi Edd.
Ep 14 – Sunbeam Alpine
Un model clasic sport coupé, cu două locuri, primeşte un tratament special, aşa cum i se cuvine şi cum numai specialiştii de la Maşini pe alese ştiu s-o facă.
Ep 15 – Humvee
Mike caută un vehicul de teren cu grade militare, deci are nevoie de un Humvee. Nu e deloc uşor, fiindcă trebuie să aleagă exemplarul ideal după ce vede sute de candidate, aşa că are nevoie de ajutorul lui Edd. În final însă, cei doi trebuie să repare modelul ales pe teren – la propriu!
Ep.16 – Maserati Bi-Turbo
Căutând un Maserati Bi-Turbo din 1985, Mike descoperă un exemplar cu adevărat unic: un Bi-Turbo fără un Bi-Turbo, căci această maşinuţă italienească a fost modernizată la începutul anilor 1990, când a primit un motor electric. Este primul proiect de acest tip pentru Edd, motiv pentru care el dansează, iar Mike îşi face griji. Vor reuşi să întreacă performanţele originale ale acestui Maserati, obţinând în acelaşi timp şi ceva profit?