Monștrii există, iar acest lucru nu este doar o metaforă – ei există cu adevărat. Sunt reali, la fel ca noi, și fac parte din aceeași lume pe care o împărțim, fie că vrem sau nu, încă din cele mai vechi timpuri, începând cu momentele prin care oamenii din preistorie au trecut.
Dacă ne-am imagina o lume demult uitată, dar nu atât de îndepărtată pe cât am putea crede – având în vedere longevitatea universului – am putea spune că ea aparține unei istorii recente, mai degrabă decât uneia extrem de îndepărtate. O lume în care oamenii trăiau fără electricitate și chiar fără foc. O lume în care cel mai sigur refugiu era o peșteră întunecată, iar din afară se auzeau zgomotele animalelor prădătoare, care, spre deosebire de oameni, puteau vedea în negura nopții și îi vânau, în special atunci când aceștia dormeau.
Astfel, frica de întuneric își are cel mai probabil originea în acea perioadă. Întunericul, și implicit culoarea neagră, continuă să fie percepute și astăzi ca simboluri ale răului și ale pericolului. Transmiterea genetică a acestei frici funcționează ca o formă de precauție – un „safeguard” – pentru generațiile viitoare, care și ele vor avea de înfruntat, într-un fel sau altul, monștrii nopții.
Odată cu venirea zorilor și a luminii zilei, oamenii puteau vedea, erau odihniți și gata să înfrunte noile pericole. Viața era o continuă luptă pentru supraviețuire, iar acest lucru explică de ce purtăm încă în noi trăsături care nu mai sunt relevante în lumea modernă, dar care ne influențează în continuare. Mintea umană rămâne vulnerabilă la tot felul de invenții și reacții, având rădăcini într-o istorie pierdută în timp, dar care încă modelează direcția noastră spre un viitor desprins din acea realitate, însă construit pe fundația acelui trecut.
Din fericire, ceea ce a fost adevărat cândva nu mai este neapărat adevărat și astăzi.
Nu suntem la primele „inovații” și descoperiri menite să ne apere de monștri. Povestea lui Frankenstein este o ficțiune, dar își are rădăcinile într-o realitate pe care o trăim cu toții. Omul creează, dă viață, iar creația sa se dezvoltă și aspiră la dominare. Noi creăm tehnologie, iar aceasta ajunge, în cele din urmă, să ne modeleze într-un mod ireversibil.
Care sunt limitele, ne-am putea întreba? Cât de mult putem fi influențați și pentru cât timp? Dacă am încerca să oferim un răspuns, probabil că acesta ar fi: nu există limite clare – orice se poate întâmpla, în orice moment.
Salvarea oamenilor preistorici a venit din capacitatea lor de a rămâne alerți chiar și în somn. O atenție sporită ar putea fi, și astăzi, cea mai bună soluție: să dormim cu un ochi deschis și să conștientizăm că, în mod constant, avem o sabie deasupra capului.
Cert este că fiecare pas pe care îl facem în lumina zilei se află sub privirea atentă a unor ochi roșii. Iar monștrii încă așteaptă în penumbră.
Cu bine,
Editor-In-Chief
Ciprian Rotaru