Trei aplicații cerute de către industrie sunt deja incluse în noua soluție (application builder): alimentarea liniilor de producție, asamblarea și ambalarea produselor și are îndrumări pas cu pas pentru folosirea efectorilor, programarea roboților și utilizarea interfeței de lucru. Noul instrument de creare a aplicațiilor, de la UR, facilitează configurarea și implementarea celulelor robotice, amplifică abilitățile robotului și îi îndrumă pe clienți prin întregul proces de construire a unei aplicații de succes, optimizată pentru performanță și costuri reduse.
Instrumentul de configurare on-line oferă un proces pas cu pas pentru alegerea robotului și a instrumentelor de lucru și oferă detalii despre avantajele și dezavantajele diferitelor opțiuni de configurare și despre abilitățile necesare pentru a finaliza o soluție robotică completă. Noua soluție este ideală pentru IMM și pentru antreprenorii aflați la început de drum.
“Continuăm să inovăm pentru a face roboții accesibili și rentabili pentru un sector de clienți cât mai larg posibil”, spune Stefan Stubgaard, șef al Centrului Global pentru Competențe al UR. “Noua soluție (application builder) oferă oricui instrumentele și abilitățile de care are nevoie pentru a configura și a implementa rapid o aplicație robotică de succes, care va satisface pe deplin cerințele sale”.
Trei aplicații pentru roboții colaborativi sunt disponibile încă de la lansare: aprovizionarea liniilor de producție, asamblarea și ambalarea produselor. Application Builder oferă un șablon complet de programare pentru aplicația specifică. Clienții sunt ghidați cu ajutorul întrebărilor prin procesul de configurare a efectorilor ținând cont de cerințele de cost și ale activităților specifice și oferă detalii despre cum se interconectează robotul cu alte echipamente.
Coboții schimbă lumea
Cu vânzări globale estimate a atinge 12 miliarde de dolari, roboții colaborativi (coboții) vor reprezenta în curând principalul motor de creștere al pieței soluțiilor de automatizare, pe măsură ce din ce în ce mai multe companii de toate dimensiunile, dintr-un spectru larg de sectoare industriale, adoptă această tehnologie. Din anul 2008, când Universal Robots a vândut primul său model comercial de robot, compania s-a dezvoltat exponențial de la un an la altul, comercializând peste 25.000 de brațe robotice în întreaga lume.
Colaborarea dintre operator și robot crește productivitatea cu 85% peste nivelul care s-ar înregistra dacă aceștia ar lucra independent. Coboții pot fi reprogramați simplu și rapid să treacă de la o operațiune la alta în cadrul unui proces de producție, reducând astfel semnificativ timpul de întrerupere a producției și îmbunătățind în ansamblu rata profitabilității. Fiind concepuți pentru a îndeplini sarcini monotone, repetitive și obositoare, coboții îmbunătățesc mediul de lucru pentru angajați, reducând expunerea acestora la afecțiuni musculoscheletale și la potențialele pericole legate de locul de muncă. La rândul său, aceasta echivalează cu mai puține zile de muncă pierdute pentru companie și o reducere a timpilor morți de până la 85%.