Noul utilaj P4820D ABG compact include caracteristici care se regăsesc de obicei la finisoarele Volvo de dimensiuni mai mari, ceea ce îi permite să facă faţă atât lucrărilor intraurbane mici, cât şi proiectelor interurbane de dimensiuni mai mari. În plus, cu un interval al lăţimilor de pavare de 2 m până la 6,5 m – acesta este un utilaj compact cu potenţial mare.
Noul utilaj P4820D ABG oferit de Volvo Construction Equipment este un finisor extrem de versatil care poate fi utilizat în majoritatea aplicaţiilor, indiferent dacă acestea constau din pavarea aleilor, parcărilor, drumurilor de acces private, şoselelor intra- şi interurbane, drumurilor pietruite, drumurilor naţionale sau chiar a autostrăzilor. Utilajul P4820D ABG este uşor de manevrat şi utilizează cea mai nouă tehnologie avansată de pavare, ceea ce îl recomandă ca fiind alegerea perfectă pentru o varietate de lucrări.
Dimensiunile compacte ale finisorului P4820D ABG permit transportarea altor echipamente cu acelaşi vehicul. Pentru o înălțime de transport mai redusă, plafonul şi ţeava de eșapament pot fi ridicate şi coborâte cu uşurinţă, evitând astfel devierile de trafic în timpul deplasării pe sub poduri sau prin tuneluri în drum spre şantierul de lucru.
Capacitatea mare a buncărului furnizează un flux continuu de material, permiţându-i finisorului să se deplaseze cu viteză constantă şi reducând numărul de opriri şi porniri, pentru obţinerea unui strat final mai neted. O apărătoare frontală hidraulică ajută la golirea zonei din faţă a buncărului, pentru a evita revărsarea materialului şi nevoia de curăţare manuală.
Designul lung şi durabil al şasiului Volvo instalat pe utilajul P4820D ABG – care este prevăzut cu sistem de tensionare automată a şenilelor – a fost îmbunătăţit pentru a conferi un plus de fiabilitate. Noul stil de papuci de şenile din cauciuc cu prindere în şuruburi şi şenilele cu ungere permanentă asigură un contact mai bun cu solul comparativ cu mărcile concurente.
Control uşor
Un sistem electronic avansat de gestionare a operaţiunilor de pavare (Electronic Paver Management) optimizează finisorul în funcţie de specificul fiecărei aplicaţii şi sporeşte nivelul general de control asupra utilajului, permiţându-le operatorilor să se concentreze asupra lucrării pe care o desfăşoară. Funcţia de gestionare a setărilor cu care este echipat utilajul P4820D ABG le permite operatorilor să stocheze şi să salveze setări individualizate pentru fiecare proiect în parte, asigurând un nivel constant de calitate indiferent de lucrare. Atunci când se confruntă
cu proiecte de pavare similare,
operatorul poate reactiva parametrii salvaţi în cadrul sistemului EPM 3, simplificând astfel configurarea iniţială a utilajului pentru a putea începe mai rapid operaţiunile de pavare. Odată iniţiat procesul de pavare, parametrii pot fi ajustaţi în continuare pentru a optimiza performanţa şi productivitatea.
Operatorul beneficiază de o vizibilitate deplină şi nestingherită în jurul finisorului, buncărului, canalului pentru burghiu şi grinzii finisoare, ceea ce conferă o vedere mai bună şi sporeşte performanţa şi calitatea pavării. Spaţiul de comandă confortabil reduce oboseala operatorului pentru a-i permite să lucreze mai concentrat şi pentru mai mult timp, iar platforma orizontală reduce riscul împiedicării. Puntea metalică anti-alunecare şi balustradele conferă stabilitate în timpul deplasării în jurul utilajului.
Eficienţa consumului de combustibil
Volvo promovează o tehnologie care reduce consumul de combustibil şi sporeşte eficienţa utilajelor. Motoarele conforme cu Stage IV şi Stage IIIA oferite de Volvo sunt puternice şi eficiente, fiind proiectate să diminueze consumul de combustibil şi să sporească productivitatea. Noul sistem electronic inteligent Volvo este prevăzut cu modul Eco implicit care adaptează puterea motorului în timpul pavării, prelungind astfel durata de serviciu a motorului şi componentelor acestuia. Modul Eco poate reduce consumul de combustibil cu până la 30%, pentru o pavare mai eficientă şi eficace, în timp ce sistemul EPM 3 monitorizează consumul mediu de combustibil, afişând cantitatea de combustibil consumată zilnic şi durata de funcţionare rămasă până la epuizarea combustibilului.