VISE SI FANTEZII ALE NOULUI SECOL

Ce ne dorim, ce putem avea și ce posibilități avem? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care macină mintea oamenilor încă de la sfârșitul secolului trecut. Îmi aduc aminte că în anul 1999, care pare a fi la sute de ani distanță față de ziua de azi din multe puncte de vedere, exista problema Y2K și teama că toate calculatoarele din lume nu vor mai funcționa fix după ora 0:00, în noaptea de Revelion, creând astfel o panică globală. În realitate, era doar vechea teamă de viitor, pe care umanitatea a dobândit-o din cele mai vechi timpuri și care încă ne bântuie chiar și astăzi.

Secolul vitezei însemna, înainte de anii 2000, că vom putea face lucrurile de mii de ori mai rapid, că vom putea învăța orice și că vom putea, în sfârșit, experimenta întregul glob cu tot ce are acesta de oferit, nu doar zonele foarte apropiate de noi. De asemenea, se mai prognoza că undeva prin anii 2020 vor fi inventate și mult așteptatele mașini zburătoare personale, care vor folosi motoare ultramoderne și gravitația pentru a se deplasa, iar energia necesară va proveni din surse inepuizabile, precum radiațiile spațiale. Astfel, am fi putut locui oriunde ne dorim, chiar și în vârful munților, evitând supraaglomerarea orașelor. Un vis frumos.

Dezvoltarea tehnologică pornește, în esență, de la o idee. Acea idee apare ca printr-o minune în mintea noastră, dar este, de obicei, influențată de necesitate. Această necesitate apare în urma interacțiunii noastre cu mediul înconjurător, un mediu în care predomină lupta pentru supraviețuire, foarte diferit de cel în care trăim astăzi.

Dacă într-un oraș ne simțim oarecum sufocați de aglomerație, este de ajuns o ieșire în natură, undeva într-o pădure, pentru a ne da seama imediat că aproape toate vietățile sunt împotriva noastră. Foarte rapid putem simți pe pielea noastră ce înseamnă supraviețuirea și prin ce au trebuit să treacă generații întregi înaintea noastră. Să ne considerăm norocoși, deoarece întregul univers este plin de primejdii, iar confortul este, într-adevăr, un lux.

Dar îmi aduc aminte și de o zicală interesantă, care surprinde foarte bine situația noastră, oricare ar fi aceasta: „orice băț are două capete”. Orice lucru are două fețe. Spre exemplu, energia nucleară poate fi folosită într-o centrală, dar se pot construi și bombe folosind același principiu. Ambele vin la pachet.

Poate că, până la urmă, problema nu este că nu am reușit să construim toate lucrurile pe care ni le imaginam la începutul acestui secol. Am construit altele, la care nici măcar nu ne gândeam: avem acces instantaneu la informații, comunicăm în timp real cu oameni aflați la mii de kilometri distanță, iar inteligența artificială începe să facă lucruri pe care, nu cu mult timp în urmă, le consideram exclusiv umane. Mașinile zburătoare nu au ajuns încă în garajele noastre, dar posibilitățile pe care le avem astăzi depășesc multe dintre fanteziile generațiilor trecute. Și poate că aici se află adevărata provocare a noului secol: nu aceea de a transforma fiecare vis în realitate, ci de a înțelege care dintre vise merită cu adevărat să devină realitate. Pentru că fiecare nouă posibilitate deschide o ușă, iar dincolo de ea se află întotdeauna și celălalt capăt al bățului.

Cu bine,

Editor-In-Chief

Ciprian Rotaru